Premierea absolvenților cu nota 10 la Evaluarea Națională și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021 va avea loc miercuri, 15 septembrie 2021, în curtea Inspectoratului Școlar General al Județului Maramureș
"Miercuri, 15 septembrie, ora 15:00, într-un spațiu pe care îl dorim special și inedit, în curtea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, sărbătorim, alături de absolvenții învățământului gimnazial și liceal, o reușită, o performanță. Vom premia absolvenții care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII- a din anul 2021 și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 899/19.08.2021, acești elevi vor beneficia de stimulente financiare.
Vom acorda diplome de excelență și ne vom bucura de poveștile tinerilor de “10”." ,a menționat Hendea Costin Anca Minodora, inspector școlar general.























