Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Eveniment de suflet pentru seniorii comunităţii băimărene: Lansarea  ediţiei de Centenar a revistei „Seniorul băimărean”

Eveniment de suflet pentru seniorii comunităţii băimărene: Lansarea  ediţiei de Centenar a revistei „Seniorul băimărean”

Sărbătoarea Centenarului i-a adus împreună pe seniorii comunităţii băimărene pentru lansarea unui număr special al revistei „Seniorul băimărean”.  Eveniment de suflet la care am luat parte cu mare drag şi cu un sentiment de preţuire pentru menţinerea vie a tradiţiilor, valorilor şi a simbolurilor naţionale.

„Seniorul băimărean” dedicat Anului Centenar, înfăşurat în culorile tricolorului a făcut posibilă publicarea creaţiilor seniorilor dăruiţi cu harul scrisului.

Toate creaţiile literare, într-o ediţie specială,  alături de imagini redau aspecte din viaţa, activitatea şi preocupările pensionarilor membri ai Asociaţiei Caspev în Anul Centenar.
Prezenţa seniorilor, parte esenţială a familiei băimărene, a făcut ca acest eveniment să-şi dobândească semnificaţia şi rezonanţa istorică.

Personalităţi din toate mediile care au amprentat numărul Centenar al „Seniorului băimărean” împreună cu  membrii corului „Crizanteme” şi pensionari de toate vârstele au dat glas colindelor străbune, moment de preţuire pentru cei care au înfăptuit Marea Unire.

Mulţumesc pentru dăruire, implicare, gândul bun şi sentimentul de recunoştinţă  că ne aduceţi aminte să respectăm istoria neamului şi simbolurile naţionale!

Dr. Viorica Cherecheş,

deputat liberal de Maramureş

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire