Evenimente rutiere la Baia Mare

accidentNeasigurarea la efectuarea unui viraj a fost cauza unui eveniment rutier produs ieri, 17 august, pe bulevardul Independenţei din municipiul Baia Mare.

Poliţiştii au constatat că o băimăreancă în vârstă de 49 de ani se deplasa cu un autoturism dinspre bulevardul Decebal înspre satul Săsar. La intersecţia cu strada Europa, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu un moped condus regulamentar de un bărbat de 39 de ani din Tăuţii Măgherăuş. Impactul s-a soldat cu rănirea mopedistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările continuă.

Tot ieri, în Baia Mare, pe strada Victoriei, a avut loc un alt eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autovehicule şi care s-a soldat cu rănirea unui conducător auto.

Un băimărean în vârstă de 40 de ani se deplasa cu un autoturism dinspre strada Valea Roşie către bulevardul Independenţei din municipiu. Încercând să evite coliziunea cu un autoturism parcat pe partea dreaptă, şoferul a schimbat direcţia de mers spre stânga şi a acroşat un autobuz condus regulamentar pe banda II de circulaţie. În urma impactului, băimăreanul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce a fost proiectat într-o maşină oprită pe partea dreaptă a carosabilului.

 

Conducătorul auto din primul autoturism acroşat a fost rănit şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul care a provocat accidentul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. Lui i-au fost recoltate mostre

biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ceilalţi şoferi implicaţi în accident nu se aflau sub influenţa alcoolului.

Cercetările continuă.

Poliţiştii rutieri reamintesc şoferilor că printre principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie se află şi conducerea sub influenţa alcoolului. Deoarece consumul de alcool implică apariţia unei stări de agresivitate, conducerea cu viteză excesivă, ignorarea unor situaţii de pericol ce se pot ivi pe neaşteptate, evenimentele rutiere produse pe fondul nerespectării acestei prevederi legale au aproape întotdeauna consecinţe dintre cele mai grave. Şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă un  real pericol atât pentru siguranţa lor cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Aşadar, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să conştientizeze efectele negative ale consumului de alcool pentru a nu deveni victime sau autori ale unor accidente cu urmări dintre cele mai grave.

Sursa: Arhiva

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.