Evenimentul anului la Vişeu de Sus

Primăria, Consiliul Local Vişeu de Sus, Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus şi Asociaţia “Vasile Tomoiagă”, în parteneriat cu Liga Studenţilor Români din Străinătate, Filiala Franţa, au organizat, în perioada 15-20 iulie 2014, o serie de evenimente din cadrul proiectului de cooperare Vişeu de Sus-Croissy sur Seine (Franţa). Acţiunile fac parte dintr-un demers complex de promovare a valorilor Vişeului de Sus şi ale Maramureşului, ce îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea imaginii României la nivel internaţional. Catalizatorii organizării acestui eveniment au fost : Vasile Tomoiagă, campion mondial şi vice-campion olimpic (stabilit în Franţa), iniţiator al proiectului, drd. Anuţa Pop, directorul Centrului Cultural-Social şi primarul Vasile Coman, alături de parteneri, sponsori şi voluntari.

Primarul Vasile Coman a primit în mod oficial delegaţia oraşului Croissy sur Seine. Pe întreaga durată a şederii francezilor în Vişeu au avut loc întâlniri de lucru, al căror scop este acela de a dezvolta noi linii de cooperare între tineri şi de a dezvolta proiectele începute anul trecut. Unele dintre acestea s-au concretizat deja (iniţierea unui laborator de limba franceză, expoziţia trinaţională de pictură de la Croissy sur Seine din această iarnă, etc).

Primul dintre evenimentele din cadrul proiectului de cooperare este Tabăra Internaţională de Pictură „Impresionism pe Valea Vaserului”, aflată la cea de-a doua editie (partener Consiliul Judeţean Maramureş). Artiştii plastici prezenţi au surprins în tablouri frumuseţile Văii Vaserului, dar şi ale oraşului, vişeuanii având pentru prima dată şansa de a-i vedea la lucru. Tabăra s-a încheiat cu un vernisaj al expoziţiei lucrărilor realizate, diplomele fiind decernate de Nicolae Maniu, unul dintre cei mai renumiţi pictori români la nivel mondial. A urmat un recital de excepţie al Ansamblului de Muzică Tradiţională « Icoane », condus de maestrul Ioan Bocşa.

Un alt eveniment de excepţie a fost Conferinţa Inovez, deci exist a dr. ing. Florin Păun, director de inovație în Franța și economist, creatorul unor noi strategii de inovaţie și concepte esențiale pentru creare de valoare prin procesele colaborative, concepte care au completat teoriile a doi laureați ai Premiului Nobel (Stiglitz şi Sen). Au fost prezente autorităţi de la nivel naţional şi judeţean, primari din Maramureş, oameni de afaceri, economişti, etc.

Team-building-ul Ligii Studenţilor Români din Străinătate a reunit la Vişeu peste 50 de tineri, veniţi de pe toate meleagurile lumii, studenţi şi tineri profesionişti, care şi-au pus în comun cunoştinţele şi experienţa dobândită la cele mai mari universităţi şi corporaţii din lume, pentru a oferi consultanţă tinerilor din ţară care doresc să studieze peste hotare, conştientizându-i, în acelaşi timp, asupra propriei lor valori şi asupra importanţei strategice pe care o reprezintă pentru România.

Crosul Vaserul, aflat la prima ediţie, a reunit la start aproape 200 de alergători, veniţi din ţară şi din străinătate, dar şi un număr mare de vişeuani. Startul  competiţiei a fost dat de Gabriela Szabo, una dintre cele mai mari atlete ale lumii şi Ministru al Tineretului şi Sportului, alături de campionul mondial Vasile Tomoiagă. La evenimente au participat şi marile campioane Elisabeta Lipă, Andreea Răducan şi Valeria Răcilă, cele din urmă parcurgând şi traseul competiţiei.

Sâmbătă seara, mocăniţa de pe Valea Vaserului s-a transformat în trenul campionilor. Campionii Elisabeta Lipă, Andreea Răducan, Valeria Răcilă şi Vasile Tomoiagă au făcut o incusiune pe Valea Vaserului, împreună cu artişti, oameni de ştiinţă, tineri profesionişti, fiecare în parte campion în domeniul său de activitate.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.