Facturile restante către firmele care au prestat diferite servicii contractuale către Primăria Municipiului Baia Mare vor fi trimise în plată de anul viitor şi administraţia locală mizează pe înţelegerea partenerilor economici, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Doru Dăncuş, cu atribuţii de primar.
‘Încercăm în urma acestor situaţii să facem plăţile aşa cum prevede legea. Cred că la începutul anului (2024), odată ce vom avea bugetul aprobat, odată ce vom începe să încasăm taxe şi impozite locale se va crea un flux (financiar – n.r.) care să ne permită să acoperim cât mai mult din datoriile pe care le avem în momentul de faţă. Fiind şi partea de început de an, o să fim cu atenţie mai mare în angajarea unor cheltuieli, am putea într-un fel sau altul să reducem deficitul care e în momentul de faţă (…) Nu cred că agenţii economici cu care am avut relaţii contractuale nu vor înţelege. Aceştia se află într-o fază de ordonanţare la plată, fie că vorbim de o situaţie în care sunt arierate sau plăţi restante, iar cei care au dorit au parcurs şi etape de executare silită cum este cazul Drusal (companie de salubritate – n.r.). Este de notorietate acest caz’, a spus Doru Dăncuş.
Viceprimarul municipiului Baia Mare a avansat necesitatea accesării unui credit bancar pentru a continua investiţiile şi a angaja altele noi.
‘Cred că oricine ar fi la conducere şi dacă suntem responsabili în Consiliul Local, va fi nevoie să accesăm un credit pentru a ne putea dezvolta. Ştim cu toţii că gradul de îndatorare a municipiului Baia Mare este unul extrem de scăzut, adică suntem în marja de 7%, în situaţia în care alte municipii au grad de îndatorare de 30%. Sigur, noi, dacă suntem corecţi, gradul de îndatorare este dat de facturile restante şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Dar, odată ce vor fi plătite aceste facturi, odată ce vom ajunge la un consens în Consiliul Local, să accesăm un credit. Un credit pe care să-l folosim atât pentru plata cheltuielilor din fonduri europene şi apoi să primim rambursările, apoi, cheltuieli eligibile sau ajustări de preţuri, ne va fi de folos, pentru că atunci vom putea din resursele pe care le avem la dispoziţie atât din TVA, cât şi din alte surse la început de an, la început de lună să plătim din facturile curente, în special cheltuieli de funcţionare’, a declarat Doru Dăncuş.
Acesta a subliniat necesitatea armonizării cheltuielilor, dar şi o dinamizare a serviciilor publice angajate.
‘Este de datoria noastră să încercăm să reducem cheltuielie pe toate palierele, pe toate serviciile, să încercăm să armonizăm, să dinamizăm un pic activitatea în toată zona, dar nu cu angajare de cheltuieli majore, ca să fim chibzuiţi şi responsabili. Sigur, acolo unde va fi cazul, vorbim de investiţiile pe care le avem în desfăşurare va trebui să le prioritizăm, dar acest lucru se face şi din creditul pe care-l avem la dispoziţie. (…) Dacă colegii, consilieri locali, vor înţelege, vom accesa şi dintr-un viitor posibil credit am putea să dezvoltăm şi lucrări de investiţie pe care să le finanţăm din bugetul local’, a spus Doru Dăncuş.
Datoria Primăriei Municipiului Baia Mare către agenţii economici şi alţi prestatori de servicii a ajuns la peste 48 de milioane lei, sumă la care se adaugă două linii de credit bancar în valoare de 188 milioane lei.