O femeie în vârstă de 37 de ani, din comuna Sarasău, a fost încarcerată de polițiști după ce pe numele acesteia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții poliției, la data de 9 martie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au pus în aplicare mandatul emis de instanță.
Femeia a fost condamnată de magistrații Tribunalului Maramureș la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani, după ce a fost găsită vinovată de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
După identificare și efectuarea formalităților legale, aceasta a fost escortată și depusă în Penitenciarul Gherla, unde urmează să își execute pedeapsa stabilită de instanță.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu