Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național al Cântecului Tradițional Ucrainean „Cervona Ruja Troiaka” s-a desfășurat duminică, 5 iulie, la noul sediu al Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), reunind iubitori ai folclorului, muzicii și tradițiilor ucrainene într-o atmosferă de sărbătoare și comuniune.
La eveniment a participat și deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, care a răspuns invitației adresate de președintele Filialei București, Mihai Traista. În mesajul său, parlamentarul a evidențiat rolul important pe care filiala din Capitală îl are în promovarea culturii și identității ucrainene.
„Deși nu este cea mai mare filială din punctul de vedere al numărului de membri, prin dinamica, diversitatea și calitatea activităților culturale pe care le organizează, Filiala București se ridică, fără îndoială, la nivelul filialelor mari și tradiționale ale Uniunii Ucrainenilor din România, precum cele din Maramureș, Suceava sau Timiș”, a subliniat deputatul.
Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a felicitat pe Mihai Traista și echipa sa pentru implicarea și perseverența de care au dat dovadă în organizarea festivalului, apreciind că ajungerea la cea de-a opta ediție reprezintă dovada valorii și continuității acestui eveniment cultural.
În discursul său, liderul UUR a remarcat și modul în care Filiala București a reușit să răspundă provocărilor generate de conflictul din Ucraina, transformând noul sediu într-un spațiu de sprijin și solidaritate pentru cetățenii ucraineni refugiați în România.
„Noul sediu al filialei a devenit un veritabil cămin, un spațiu de alinare și de comuniune, care îi unește pe ucrainenii din România și pe confrații noștri din Ucraina. Din acest punct de vedere, organizația din București reprezintă un model de bune practici la nivelul întregii Uniuni”, a afirmat deputatul.
Totodată, acesta s-a adresat direct participanților veniți din Ucraina, reafirmând sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România și importanța păstrării limbii, culturii și tradițiilor ucrainene.

„Păstrând cu sfințenie ceea ce avem mai de preț – limba, cultura și tradițiile noastre – reușim nu doar să ne menținem identitatea, ci și să îmbogățim patrimoniul multicultural al României și al Europei”, a transmis Nicolae-Miroslav Petrețchi.
La eveniment a fost prezent și consilierul Uniunii Ucrainenilor din România, Fabian Popovici, alături de numeroși membri ai comunității ucrainene și invitați, într-o manifestare care a celebrat valorile culturale și spiritul de solidaritate dintre români și ucraineni.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu