Festivitatea de decernare a titlului „Şcoală Europeană”, ediția 2019. Colegiul Tehnic ” George Barițiu” şi Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare printre câstigători
Ministerul Educaţiei Naționale a premiat marți, 4 iunie 2019, cele 87 de unități de învățământ preuniversitar câştigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană”, ediția a XVI-a, în cadrul unei festivități care a avut loc la Palatul Parlamentului.
La ediţia din acest an au fost înscrise 136 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 37 de județe și din capitală. Pe primele trei locuri s-au situat Colegiul Economic „Anghel Rugină” din Vaslui (196 de puncte), Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, județul Suceava (190 de puncte), Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui (187 de puncte). Colegiul Tehnic ” George Baritiu din Baia Mare s-a clasat pe pozitia 59 cu 151 de puncte, iar Colegiul National „Mihai Eminescu” din Baia Mare s-a clasat pe pozitia 78 cu 144 de puncte.
Rezultatele complete sunt disponibile aici: https://edu.ro/scoala-europeana
Fiecare unitate de învăţământ a primit certificatul „Şcoală Europeană 2019″ şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări. Decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ. MEN va transfera sumele către inspectoratele școlare judeţene/ISMB, care la rândul lor au obligaţia să le repartizeze unităţilor de învăţământ.
Activităţile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru această competiție sunt cele:
Ø derulate de şcoli prin programele Comisiei Europene, ale Parlamentului European și alte altor instituții europene: Erasmus+ (2014-2020), eTwinning, Europa-casa noastră (Lider European și EuroQuiz), Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola etc;
Ø derulate de şcoli în parteneriat cu ambasade, universităţi şi şcoli din Uniunea Europeană, companii europene, asociaţii profesionale europene, ONG–uri cu scop educaţional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;
Ø finanțate din fonduri structurale, în care școala este aplicant sau partener.
În evaluarea candidaturilor s-a ținut cont și de coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare, de performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, de asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație, precum și de calitatea și coerența documentelor de candidatură.
„De ce Școală Europeană? România este o țară europeană nu numai prin poziția geografică, ci și prin opțiune. O țară europeană și așa trebuie să rămână pentru că noi toți românii împărtășim valorile europene. Le împărtășim pentru că sunt și ale noastre. Și cum am putea să nu avem respect și prețuire pentru tot ceea ce au realizat generații și generații în cultura Uniunii Europene? Cum ar putea să nu ne îmbogățească și pe noi și cum s-ar putea ca ceea ce au creat generații și generații de români în cultura lumii să nu fie parte din cultura Uniunii Europene? De aceea eu cred că toate școlile românești sunt școli europene. Sunt prin poziția geografică a României, dar și prin opțiuni și valori deopotrivă. Și lucrurile acestea așa trebuie să rămână. (…) Iorga spunea că un neam se înalță prin școală și eu consider că fiecare dintre dumneavoastră, cu fiecare lecție, în fiecare clasă, asta face, înalță neamul. Și pentru aceasta vă mulțumesc cu prețuire și respect”, a afirmat ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, în cadrul festivității de decernare a premiilor „Școală Europeană”.
Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în activităţi/proiecte/programe comunitare.
Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Concursul „Școală Europeană” a fost lansat de Ministerul Educației Naționale în anul 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană.
La cele 16 ediții au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.