Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Filtre rutiere în zona Ulmeni: 48 de autoturisme verificate și amenzi de peste 6.000 de lei

Filtre rutiere în zona Ulmeni: 48 de autoturisme verificate și amenzi de peste 6.000 de lei

Polițiștii au desfășurat o acțiune de control în trafic în orașul Ulmeni și în localitățile arondate, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, duminică, 8 martie, în intervalul orar 21:00–23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ulmeni, împreună cu cei ai Secția 3 Poliție Rurală Fărcașa, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, alături de jandarmii maramureșeni.

Activitățile au avut ca obiectiv prevenirea și combaterea situațiilor de risc, precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în localitățile aflate în zona de competență a celor două subunități de poliție.

În cadrul acțiunii au fost oprite și verificate în trafic 48 de autoturisme. În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat mai multe abateri de la legislația rutieră, fiind aplicate 13 sancțiuni contravenționale conform prevederilor Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește suma de 6.000 de lei.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii urmărind creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire