Finanțare nerambursabilă pentru conservarea, dar și promovarea patrimoniului vernacular: Două muzee din județul Maramureș, fonduri primite de la Ministerul Culturii

Marți, 5 noiembrie, la sediul Ministerului Culturii, a avut loc semnarea contractelor de finanțare nerambursabilă pentru acțiunea tematică „Muzee în aer liber – Monumente de Arhitectură Vernaculară”, program de finanțare deschis din fondul Timbrul Monumentelor Istorice.

Două muzee din Maramureș figurează pe lista celor 10 instituții care au primit finanțarea de la Ministerul Culturii. Este vorba despre Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș din municipiul Baia Mare, respectiv despre Muzeul Maramureșean din municipiul Sighetu Marmației.

Veștile bune circulă repede, iar noi avem vești extraordinare pentru conservarea și promovarea patrimoniului vernacular al județului Maramureș! Între cele 10 instituții care au primit finanțare se numără și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș cu un număr de două contracte, unul pe Subprogramul “Restaurare” în valoare de 5.906.480 lei cu durată de implementare 3 ani și unul pe Subprogramul “Punere în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”, în valoare de 249.940 lei -durată de implementare 1 an, valori la care se adaugă cofinanțarea de 10%, care va fi asigurată din bugetul Consiliului Județean Maramureș. A fost un efort mare de a pregăti toată documentația pentru depunerea proiectelor într-un timp foarte scurt, dar ne bucurăm că am reușit. Această inițiativă a Ministerului Culturii, de a pune pe lista de priorități Muzeele în aer liber din România, prin alocarea unui buget total de 446 milioane de lei, este un demers necesar și mult așteptat, care va pune în siguranță patrimoniul vernacular al României, ca moștenire pentru generațiile viitoare. Mulțumim tuturor factorilor decizionali implicați în această realizare istorică, atât de așteptată de lumea muzeelor”, arată reprezentanții Muzeului de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

„Ieri, 5 noiembrie 2024, Muzeul Maramureșan, cu sprijinul Primaria Sighetu Marmatiei și Consiliului Local Sighetu Marmației, a făcut un pas uriaş în direcția conservării patrimoniului nostru cultural! La Ministerul Culturii, am avut bucuria și onoarea să semnăm contractele de finanțare nerambursabilă pentru acțiunea tematică „Muzee în aer liber – Monumente de Arhitectură Vernaculară”, program de finanțare deschis pe Timbrul Monumentelor Istorice. Muzeul nostru se află printre cele 10 insituții care au primit finanțare, noi figurând cu un număr de două contracte, unul pe Subprogramul “Restaurare” în valoare de 3.849.573 lei și unul pe Subprogramul “Punere în valoare – interpretare și prezentare – a monumentelor etnografice”, în valoare de 275.000 lei, ambele proiecte cu asigurarea cofinanțării de 10%. Acest amplu proiect de finanțare pentru muzeele în aer liber din România, cel mai amplu din ultimii 80 de ani, în valoare totală de 446 milioane de lei, este o premieră în domeniul protejării patrimoniului construit. El demonstrează că înțelegerea importanței conservării patrimoniului, susținerea și implicarea în aceste proiecte a factorilor cheie: ministere, actori politici, organizații culturale și oamenii din cadrul acestora, duce la un model de bune practici și ne face încrezători. Acest demers nu este doar despre protejarea istoriei noastre arhitecturale ci şi despre celebrarea ei ca element definitoriu al valorilor noastre. Aceste proiecte vor stabiliza pentru următoarele generaţii coordonatele identitare ale acestor locuri si a oamenilor lor. Va vorbi despre cine suntem azi nu doar uitându-ne la trecut, ci uitându-ne la trecut cu bucurie și înțelegere. Mulțumim tuturor celor implicați în recompensarea eforturilor noastre cu promisiunea și anagajamentul de a le onora cu integritate”, arată reprezentanții Muzeului Maramureșean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.