FOSR 2021 – Cel mai mare eveniment studențesc din România se întoarce în Baia Mare

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) organizează cea de-a XV-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR) în perioada 12 – 20 august 2021 la Baia Mare. Astfel, timp de 9 zile, 300 de reprezentanți ai studenților din organizațiile studențești din toată țara, membre ale federației, vor participa la primul eveniment fizic marca ANOSR de după pandemie, organizat cu sprijinul Ligii Studenților ”Pintea Viteazul” Baia Mare (LSPV) și al Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare (UTCN – CUNBM). Acest eveniment este unul de tradiție pentru studenții din România, cel mai important și amplu. Activitățile propuse au în prim plan discuții despre nevoile și interesele studenților din țară cu scopul identificării și soluționării posibilelor probleme întâmpinate, dezbateri pe diferite tematici de interes din societate, toate acestea culminând cu Adunarea Generală a ANOSR, în care se va trasa strategia federației pentru următorul mandat și an universitar.

Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 12 august, începând cu ora 10:00, la Teatrul de Vară din Baia Mare. Printre invitați se enumeră: Administrația Prezidențială, Ministrul Educației și președintele Consiliului Național al Rectorilor. Discuțiile de la deschiderea oficială vor fi moderate de Horia Onița, Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

În primele patru zile, participanții vor beneficia de sesiuni de formare în domeniile: educațional, resurse umane, fundraising, scriere de proiecte, relații publice, imagine, IT, legislativ și secretariat și leadership. În cadrul acestor activități, formatorii ANOSR vor facilita anumite sesiuni de formare, se vor asigura că informația este adresată într-un mod cât mai eficient, vor răspunde la întrebările adresate și vor face activități pe domeniile respective pentru a se asigura de calitatea informațiilor transmise.

Forumul Organizațiilor Studențești din România se va încheia cu sesiunea formală a Adunării Generale ANOSR. În cadrul acesteia, Biroul de Conducere actual își va prezenta activitatea desfășurată pe parcursul mandatului, va fi ales Biroul de Conducere pentru mandatul 2021-2022 și se va contura strategia de lucru pentru următorul an.

„Forumul Organizațiilor Studențești din România a avut loc în Baia Mare și în anul 2018. A fost un eveniment reușit de care reprezentanții studenților prezenți atunci vorbesc și își amintesc cu plăcere. Efectele pandemiei au afectat și mișcarea studențească, iar acest motiv, dublat cu experiența de organizare a unui eveniment de o asemenea amploare, ne-a determinat să ne asumăm organizarea celui mai important eveniment studențesc din România și în acest an. În 2018 am fost coordonator PR al evenimentului, la această ediție, alături de colegul meu din Consiliul Director LSPV, Dragoș Bora, am ocazia să fiu coordonator general. Așadar, consider oportun să transmit mulțumiri și felicitări celor peste 35 de membri LSPV care au ales să facă parte din staff-ul FOSR-ului, dar și celor dinainte noastră, care au creat și dezvoltat această minunată asociație. Avem nevoie de susținere din partea tuturor părților pentru ca acest eveniment să fie unul de succes, eveniment care o să aibă consecințe asupra tuturor studenților din România. De asemenea, vreau să mulțumesc Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România pentru încrederea acordată și susținerea totală în organizarea evenimentului. Finalul e același ca de fiecare dată: Orice e posibil!” – a declarat Andrei BUDA, Secretar General al Ligii Studenților ”Pintea Viteazul”.

„Pentru mine, Forumul Organizațiilor Studențești din România 2021 este primul eveniment de o asemenea anvergură la care iau parte de când m-am înscris în LSPV. Pot spune că este o adevărată onoare deoarece am și oportunitatea de a fi coordonatorul PR din cadrul acestuia. Dacă situația pandemică din 2020 ne-a mutat toată activitatea în mediul online, anul acesta am revenit în forță cu primul eveniment susținut fizic, cu multe idei inovatoare, cu o mai mare dorință de muncă cu și pentru studenții din România și cu multe surprize de care suntem convinși că vor fi pe placul tuturor. Un alt beneficiu al acestui eveniment ar fi socializarea cu oamenii, cunoașterea unor oameni noi sau personalități importante, lucru care a fost ținut în repaus în ultimul an și de care, din păcate, nu am prea avut parte. Țin să mulțumesc persoanelor care au ales să se implice și să ia parte la acest eveniment, iar nu în ultimul rând, le mulțumesc celor din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România pentru tot sprijinul acordat și pentru încredere. Ne aflăm la a XV-a ediție a evenimentului, iar faptul că se ține pentru a 3-a oară în Baia Mare, mă face să fiu și mai mândră că sunt membră LSPV. Nu ne vom opri aici!” – a declarat Lorena UNGUREAN, Vicepreședinte PR Interimar al Ligii Studenților ”Pintea Viteazul”.

„După 3 semestre în care activitatea universităților a fost în mod majoritar transferată în mediul online și, implicit, viața studențească a avut la rândul ei de suferit, organizarea fizică a Forumului Organizațiilor Studențești din România, cel mai mare eveniment studențesc la nivel național, nu poate reprezenta decât o nouă doză de încredere că prin responsabilitate putem să ne întoarcem la (noul) normal din această toamnă. Deși au fost numeroase demersuri ale federației în pandemie, măsurile necesare au întârziat să apară și starea studenților în pandemie s-a agravat considerabil. Forumul e momentul în care tragem linie și pregătim acțiunile pentru noul an universitar, în care dezechilibrele și problemele studenților cauzate de pandemie trebuie rezolvate” – a declarat Horia Onița, Președinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.