Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Fostul primar din Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, un nou termen în Dosarul „Parcometre”

Fostul primar din Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, un nou termen în Dosarul „Parcometre”

Fostul primar al municipiului Sighetu Marmaţiei a avut marţi, 10 octombrie, la Tribunalul Maramureş, un nou termen în Dosarul „Parcometre”. Acesta a fost cel de-al cincilea termen în cazul care se rejudecă pe rolul Tribunalului Maramureş, după ce, în luna aprilie, magistraţii de la Curtea de Apel Cluj s-au pronunţat iar dosarul s-a trimis pentru rejudecare la Baia Mare.

În acest caz, cunoscut publicului drept Dosarul „Parcometre”, sunt inculpaţi  pentru abuz în serviciu Nemeş Ovidiu Gheorghe (fost primar al municipiului Sighetu Marmaţiei), Bărbuş Ioan (fost director economic din Primăriei Sighetu Marmaţiei) şi Dunca Diana Mihaela (fost consilier juridic al aceleiaşi instituţii).

Cei trei au fost acuzaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie şi judecaţi din anul 2014. Din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA reiese că cei trei au săvârşit un abuz în serviciu pentru că au încheiat, fără a avea o hotărâre a Consiliului Local, un contract de închiriere, cu o firmă din Oradea, a 10 automate de vânzare a tichetelor de parcare (parcometre). Prejudiciul creat municipiului Sighetu Marmaţiei este de peste 700.000 de lei.

Cei trei au fost deja condamnaţi de către magistraţii Curţii de Apel Cluj, în luna aprilie a acestui an la închisoare cu suspendare astfel: Nemeş Gheorghe Ovidiu şi  Bărbuş Ioan - 2 ani şi jumătate, iar Dunca Daniela Mihaela -1 an şi jumătate.

La termenul din data de 10 octombrie, magistraţii au decis amânarea cauzei pentru data de 17 octombrie, după mai multe cereri depuse de avocaţii părţilor.

În cazul în care Nemeş Gheorghe Ovidiu şi Bărbuş Ioan vor fi condamnaţi de instanţa din Baia Mare vor executa sentinţa în spatele gratiilor. Cei doi au fost condamnaţi cu suspendare în primăvara acestui an, într-un alt dosar.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire