Unii le iubesc, altii le detestă si mai sunt si oameni care simt doar indiferență când e vorba de animale.
Vrem nu vrem,cu bune și cu rele, animalele fac parte din viața noastră. Ne ajută,ne hrănesc sau pur și simplu ne țin companie fiindu-ne,uneori, cei mai buni prieteni! Iar prietenii nostri fără grai nu umblă cu jumătăți de măsură atunci când îți oferă prietenia,iubirea sau devotamentul, pentru că ei nu știu… matematică! De multe ori,noi oamenii, cu toată știința noastră, putem învăța de la animale o lecție, care nu are nevoie de cifre,calcule sau cuvinte:este vorba despre lecția prieteniei!
Gheorghe Duma,din Fărcașa, a fost sticlar și maistru sticlar la Fabricile de sticlă din Poiana Codrului și Fărcașa.A fost de asemenea , peste douăzeci de ani antrenorul echipei locale de fotbal.
După ieșirea la pensie,la fel ca mulți români,a plecat în străinătate pentru a-si croi o viață mai bună și a-și asigura o bătrânețe lipsită de griji materiale. S-a stabilit,împreună cu soția Monica, la Paris unde prestează diferite munci în construcții. În concediu, ori ocazional revine acasă,în Fărcașa, și muncește la modernizarea casei, ori pur si simplu se releaxează.
În luna iulie a anului 2016, a găsit abandonată, o mogâldeață,un ghemotoc de blană, ce s-a dovedit a fi un pisoi pricăjit. Făcându-i-se milă l-a luat în casă,l-a îngrijit iar motanul pricăjit a început să se transforme într-un pisoi frumos dar destul de neascultător.Avea obiceiul să mai meargă la vânătoare de șoareci,lipsind câte-o zi două. În acel an,având de lucru la casă, d-l Duma a rămas în Fărcașa până prin luna decembrie. Iar singurătatea serilor îi era alungată de dragul „Pesotto”, motanul numit așa după numele unui fost fotbalist Italian.Numai că, prin luna noiembrie, Pesotto a dispărut și ,câteva zile, n-a mai fost de găsit.Afară era frig,aproape de îngheț iar stăpânul său îl căuta cu disperare.Iar căutările sale au dat roade.Într-o seară,la vreo 4 zile de la dispariție, l-a găsit, mai mult mort decât viu, pe malul pârâului Fărcășița,atârnând într-un laț de prins păsări ,la doar câțiva centimetri deasupra apei înghețate. L-a salvat din laț l-a dus acasă și, după o serie de tratamente medicale, pisoiul s-a pus pe picioare.După însănătoșire a urmat sterilizarea, I s-a făcut pașaport și,cei doi prieteni, au plecat la Paris. Aici, după câteva luni, a suferit un nou accident fiindu-i fracturată coloana.Nu se putea deplasa decât cu ajutorul lăbuțelor din față.După îndelungi tratamente la veterinar, Pesotto s-a înzdrăvenit și,chiar dacă are coloana un pic curbată, și-a reluat locul de prieten în familia Duma fiind acceptat și de Monica.În vara acestui an,în luna august, familia Duma a revenit în concediu,acasă în Fărcașa, aducându-l bineînțeles și pe Pesotto, bucuros să-și regăsească ograda unde mergea la vânătoare de șoareci. Concediul a trecut iar familia Duma trebuia să se reîntoarcă la muncă în Franța.Numai că,în ziua plecării, Pesotto a mai făcut o boacănă: era de negăsit. Toată lumea l-a căutat peste tot dar motanul parcă intrase-n pământ! Fiind presați de timp, au hotărât să plece fără el urmând ca atunci când pisoiul va reveni acasă să fie îngrijit de către Dorina sora Monicăi. Și așa s-a și întâmplat! Pesotto a revenit acasă, ziua stătea în casă iar noaptea era lăsat să plece la vânătoare. Numai că după vreo 5 zile de comportament normal Pesotto n-a mai venit acasă. Dorina și familia ei l-au căutat prin toate ogrăzile vecinilor dar n-au dat de el. După trei zile au telefonat în Franța spunându-i d-lui Duma despre dispariție.„Gh.Duma: când m-a sunat Dorina și mi-a dat vestea dispariției motanului, am fost cuprins de remușcări și-mi spuneam că nu trebuia să plecăm fără el. Simțeam că,văzând câteva zile la rând că nu suntem acasă, s-a simțit parasit și a refuzat să mai vină acasă. M-am consultat cu soția și,împreună am hotărât să mă întorc în România să-l caut.Poate unora acest lucru li se va părea o nebunie și vor spune că n-am avut ce face cu banii dar,pentru noi, Pesotto nu mai este un simplu pisoi, este mai mult decât un prieten,este de-acum un membru al familiei iar un membru al familiei creează,vrei nu vrei, emoții și sentimente și pentru ceilalți membri. Am ajuns acasă și,când am intrat în curte, am văzut pe trotuar un șoarece mort! Era gestul pe care-l făcea de fiecare data când venea de la vânătorile lui nocturne:lăsa un șoarece în fașa ușii sau pe trotuar.Am tresărit și mi-am spus că Pesotto trăiește.Am început să-l caut pe unde știam că hălăduiește strigându-l : Pesi,Pesi,hai la tata! Si, după nici două ore, am auzit în spatele meu un fâșâit ușor iar când m-am întors în fața mea stătea Pesotto! M-am așezat jos iar el mi-a sărit în brațe, începând să mă mângâie cu lăbuța.M-au podidit,instantaneu,lacrimile și-am început să plâng ca un copil.Iar când m-am uitat la pisoi am observant,credeți sau nu, că și lui îi curgeau lacrimile. Erau lacrimi de bucurie,erau lacrimile regăsirii!”
Iată așadar, o ilustrare a faptului că animalele împart cu noi privilegiul de a avea suflet, o ilustrare a faptului că animalele pot naște în oameni sentimente greu de explicat în cuvinte.Sentimente care te transformă într-un om mai bun,altruist și generos,sentimente care te înnobilează!
