Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Fumatul pasiv este un pericol real pentru copii – Cât de mult le afectează sistemul de sănătate?

Fumatul pasiv este un pericol real pentru copii – Cât de mult le afectează sistemul de sănătate?

Fumatul este o amenințare reală pentru sănătatea oricărei persoane, iar fumatul pasiv nu reprezintă o excepție. Pericolul devine însă și mai mare atunci când copiii sunt expuși la fumul de tutun secundar, în mod involuntar, și fără a fi capabili să se protejeze singuri.

Conform experților de la Centrul de Prevenire si Control al Bolilor din Statele Unite ale Americii, fumul de tutun secundar conține peste 7.000 de substanțe chimice, dintre care 70 sunt cancerigene și alte câteva sute sunt toxice pentru organism. Inhalarea fumului dintr-o țigară, atunci când copiii stau în preajma părinților sau a altor persoane fumătoare, are efecte nocive foarte îngrijorătoare pentru dezvoltarea lor.

Părinții sunt principalii responsabili de siguranța copiilor. Ei sunt gardienii sistemului lor de sănătate, mai ales în primii ani din viață, când cei mici acționează, pas cu pas, în mod dependent de părinți.

Potrivit Dr. Alexandru Someșan, medic Medic Primar Pneumologie în cadrul Spitalului Someșan Baia Mare, parte din Rețeaua de sănătate Regina Maria, copiii sunt mult mai vulnerabili decât adulții la efectele fumatului pasiv, iar motivul este sistemului lor de sănătate care se află în plină formare.

Un sugar are o rată de respirație mult mai mare decât cea a unui adult, ajungând la 30-45 de respirații pe minut, iar un copil de câțiva ani la 20-30 de respirații pe minut, ceea ce înseamnă o asimilare în cantități mari a fumului de țigară. Acest lucru împreună cu plămânii încă imaturi, îi lasă pe copii fără apărare în fața unui inamic aproape invizibil.

Dr. Someșan semnalează faptul că expunerea la fumul de țigară poate afecta serios sănătatea copiilor chiar înainte de naștere. Fumul intră în compoziția laptelui matern și îi modifică calitatea, iar expunerea activă a mamei la fumatul pasiv poate fi cauza sindromului de moarte subită la sugar.

Despre efectele negative ale fumatului pasiv la copii, Dr. Someșan amintește de următoarele:

  1. Apariția simptomelor respiratorii cronice (tuse, producția de mucus în exces, senzația de lipsă de aer sau respirația șuierătoare);
  2. Creșterea riscului de astm bronșic, mai ales în rândul copiilor care petrec acasă mult timp în prezența fumătorilor;
  3. Favorizarea apariției infecțiilor respiratorii acute (bronșita, bronșiolita sau pneumonia), în special pentru copiii cu vârsta până în 2 ani;
  4. Scăderea funcțiilor pulmonare care sunt esențiale în primii ani din viața unui copil, pentru a avea un sistem respirator sănătos;
  5. Predispoziția la dezvoltarea hepatoblastomului, o formă de cancer hepatic care a fost identificat la copiii cu părinți fumători;
  6. Apariția complicațiilor în cazul unei intervenții chirurgicale. Copiii expuși la fumul de țigară pot avea un răspuns nefavorabil la o serie de medicamente administrate în timpul unei operații, inclusiv în cazul anesteziei generale;
  7. Dezvoltarea otitei medii sau a altor infecții la nivelul urechii;
  8. În primele luni de viață, expunerea frecventă a copiilor la fumul de țigară poate crește îngrijorător riscul decesului prematur.

Pe lângă cele menționate mai sus, este important de adăugat faptul că nu există un nivel sigur de expunere la fumul de țigară pentru copii. Acesta poate rămâne în aer chiar și până la 2-3 ore după ce o persoană a terminat de fumat într-o încăpere, astfel că părinții trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a-i izola pe cei mici atunci când ei sau alte persoane aflate în apropierea lor fumează.

Un sistem de sănătate consolidat în copilărie, devine un aliat puternic în fața problemelor ce pot apărea în viața de adult.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire