Gabriel Zetea: 120 de miliarde de lei vechi vor fi alocați Maramureșului și Consiliului Județean

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că sumele care sunt așteptate în județ sunt de aproape 120 de miliarde de lei vechi, din care 80% vor fi împărțiți de Direcția de Finanțe, iar 20% de către Consiliul Județean. ”Aceste sume  vor acoperi cofinanțări ale administrațiilor locale, precum și proiecte aflate în derulare.

Este prima rectificare pozitivă de după 2008. Avem azi primul Guvern, acest Guvern condus de Victor Ponta, care-și întoarce fața către noi cu bani, cu fonduri, nu doar cu promisiuni neonorate cum au făcut guvernele anterioare. Avem canalizare în fața caselor în comunitățile maramureșene, avem aducțiuni de apă, avem drumuri comunale, avem poduri și podețe. Sunt foarte multe proiecte finanțate de Guvernul României și vorbim de o alocare financiară de 116 miliarde de lei vechi pentru drumuri naționale și comunale.

Este chiar mai mult decât am sperat, dat fiind faptul că, până acum, am primit alte 76 de miliarde. Este cea mai mare sumă primită vreodată de județul Maramureș, o sumă istorică pentru fiecare program existent. Mă bucur că avem sprijin din partea Guvernului pentru proiecte începute în 2007, 2008, 2009, 2010, proiecte semnate de foștii miniștri care nu au trimis niciodată banii către Maramureș. Actualul Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus de Liviu Dragnea, trimite fonduri pentru toate comunitățile locale care au proiecte viabile, indiferent de culoarea politică a primarului.

Vorbim de o sumă care depășește cu mult așteptările noaste de 10 milioane de Euro, bani care intră efectiv în economia reală a județului”, a declarat vicepreședintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.