Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a anunțat o propunere de restructurare majoră la Direcția de Evidență a Persoanelor, cu scopul de a crește eficiența și de a reduce birocrația. Zetea susține că instituția, care are în prezent o organigramă de 33 de posturi, ar putea funcționa la fel de bine cu doar 16 angajați.
Printre punctele critice semnalate se numără numărul mare de funcții de conducere: "Nu înțeleg de ce este nevoie de un director și doi șefi de serviciu, când activitatea poate fi coordonată de un singur șef." De asemenea, președintele CJ pune sub semnul întrebării necesitatea unui Serviciu Juridic, în lipsa unor procese pe rol, a unui șofer, a patru posturi la contabilitate și a unui compartiment de achiziții, ale căror atribuții ar putea fi preluate de alte servicii ale Consiliului Județean.
Zetea a subliniat că restructurarea nu va afecta angajații care lucrează direct cu publicul, la evidența populației sau la starea civilă, menționând că majoritatea Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT) au deja ofițeri de stare civilă. Măsura are ca obiectiv principal reducerea cheltuielilor, fără a afecta personalul care muncește efectiv.























