Gabriel Zetea, candidat PSD pentru Consiliul Județean: ”Am încredere în toți candidații social-democrați din Țara Codrului”

Gabriel Zetea, candidat PSD pentru Consiliul Județean: ”Am încredere în toți candidații social-democrați din Țara Codrului”

Prezent în Țara Codrului la lansarea candidaților PSD Maramureș pentru primăriile din această zonă, deputatul Gabriel Zetea, candidatul social-democraților pentru președinția Consiliului Județean a arătat că în urmă cu 20 de ani, când era un tânăr aflat la începutul vieții politice, colegii primari de aici l-au propus pentru a deveni consilier județean. Ulterior au început să scrie împreună proiecte și să le depună pentru finanțare la ministerele din București, proiecte pe care le-au câștigat și care azi se văd în în tot ce s-a realizat aici.

De atunci am scris multe alte proiecte și când am ocupat funcția de vicepreședinte, iar apoi pe cea de președinte al Consiliului Județean. Și atunci colegii din Țara Codrului mi-au cerut să scriu un proiect pentru reabilitarea Drumului Nordului, un drum care se întinde pe aproape 80 de km și care vine dinspre Sălaj spre Ariniș, merge până în Ardusat, Hideaga, apoi din Șomcuta până în Remetea Chioarului, Coaș, Copalnic, Șurdești. Și am identificat sumele de bani necesare, peste 50 de milioane de euro, am scris proiectul, l-am depus la finanțare, am scos proiectul la licitație, am dat ordinul de începere al lucrărilor și azi avem aici un drum complet reabilitat. Sunt 80 de km de drum județean făcuți sub o administrație a Partidului Social-Democrat”, a concluzionat deputatul Gabriel Zetea, președinte al PSD Maramureș și candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

Potrivit demnitarului maramureșean, de patru ani de zile nu s-a mai făcut nimic în Maramureș. Cei care au condus în acest mandat nu au făcut nici măcar un kilometru de drum județean nici în Țara Codrului dar nici în Lăpuș, în Țara Chioarului sau în Maramureșului Voievodal, nici pe Valea Izei și nici pe Valea Vișeului. Au făcut studii de fezabilitate, au făcut promisiuni pentru proiecte viitoare dar n-au mai deschis niciun șantier în Maramureș.

De la prietenii și colegii mei din Țara Codrului am învățat un lucru important și împreună cu ei o să facem în continuare o promisiune simplă maramureșenilor: noi nu vom vorbi doar despre viitor, pentru că suntem aleși numai pentru 4 ani. Și, în consecință, vom vorbi doar despre proiectele pe care le putem face în 4 ani, în contrast cu cei care conduc astăzi județul și care nu au făcut nimic în acest mandat, dar ne spun ce vor să facă în următorul. Noi venim în fața voastră și vă spunem că, în 4 ani de zile o să facem drumurile județene și vom continua și aceste proiecte pe care ei le-au lăsat doar la nivel de studii de fezabilitate. Nu le vom putea face singuri și, de aceea, aici în Țara Codrului, Consiliul Județean va avea parteneriate cu toate unitățile administrativ teritoriale”, a precizat candidatul PSD pentru Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Parlamentarul PSD Maramureș susține că pentru ca acest lucru să se întâmplă în mandatul viitor, în 9 iunie cheamă maramureșenii la vot pentru a susține candidații din Țara Codrului. ”Vă chem să fiți alături de Lucian Morar, primarul orașului Ulmeni, de Ciprian Rus, primarul comunei Ardusat, de Aurel Dumuța, primarul din Băița de sub Codru, de Dorin Mitre, primarul din Bicaz. Și vă chem să îi susțineți pe Nelu Dragoș, primarul comunei Gârsani, pe Bogdan Pop, primarul din Oarța de Jos, pe Daniel Pop, primarul comunei Sălsig, pe Șandor Ștefan Nițu, candidatul PSD pentru comuna Asuaju de Sus, pe Flaviu Pop, candidatul din Băsești și pe Decebal Daniel, viitorul primar al comunei Fărcașa. Aceasta este echipa câștigătoare pentru Țara Codrului și echipa în care eu am încredere! Și vă chem și pe voi să ne fiți alături în această competiție electorală, pentru că eu am încredere în Țara Codrului și, în 9 iunie, știu că toți codrenii vor avea încredere în echipa PSD Maramureș”, a conchis deputatul Gabriel Zetea, candidatul PSD Maramureș pentru președinția Consiliului Județean.

 Biroul de presă al PSD Maramureș

CMF: 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.