Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gabriel Zetea: ”Guvernul Ponta este cel care a adus în Maramureș investiții de patru ori mai mari decât orice alt guvern postdecembrist”

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea a fost cel care a făcut posibilă vizita lui Victor Ponta în Maramureș, precum și întâlnirea membrilor din Alianță cu premierul României, candidat la președinția statului. ”Vă așteptăm în Maramureș de ceva vreme, mai ales că, în ultimii doi ani, atât județul Maramureș cât și nordul Transilvaniei s-au bucurat de un sprijin așa cum județele noastre n-au avut niciodată.

Finanțările au venit pentru problemele reale ale comunităților, iar Guvernul Ponta este cel care a adus în Maramureș investiții de patru ori mai mari decât orice alt guvern postdecembrist. Fie că banii au venit pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), fie că i-am obținut prin finanțări de la Agenția Națională a Fondului de Mediu, azi maramureșenii pot spune că au minimum de condiții pentru un trai decent: au canalizare în fața casei, au apă la robinete, au drumuri decente pe care să circule cu mașinile, au grădinițe renovate, școli și dispensare.

Totodată, în 2014 s-a pornit o construcție agresivă de poduri în Maramureș, ultimele investiții în acest capitol fiind în vremea Guvernului Năstase. Și sunt mândru că toate aceste lucruri bune pentru Maramureș au fost făcute de Guvernul Ponta, sunt mândru că premierul Victor Ponta s-a dovedit, în acești ultimi doi ani, cu adevărat un prieten al Maramureșului și al maramureșenilor”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean și președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire