Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gabriel Zetea :”Pentru a depăși criza economică trebuie să încurajăm producția și consumul de produse locale”

Gabriel Zetea :”Pentru a depăși criza economică trebuie să încurajăm producția și consumul de produse locale”

La întâlnirea cu antreprenorii maramureșeni care a avut loc marți, 5 mai 2020, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ din Baia Mare, întâlnire inițiată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de președintele Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș, cei prezenți au insistat pe încurajarea producției și consumului de produse locale.

”Când vorbim despre produse locale, ne referim atât la producătorii, cât și la cumpărătorii din Maramureș. Dacă dorim să ne ajutăm unii pe alții, la nivel de județ, atunci ar trebui cu toții să susținem producătorii locali, indiferent dacă produsele lor sunt de natură alimentară sau nu. Iar producătorii ar putea fi încurajați să își desfășoare activitatea, în situația în care va exista o cerere clară în acest sens”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Toți cei care doresc pot solicita sprijinul Asociației ”Bun de Maramureș” care a fost înființată în luna noiembrie 2019, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, în cadrul proiectului FoodChains 4 Europe – Lanțuri alimentare pentru Europa. Planul de acțiune realizat de instituția județeană își propune să introducă sistemul de etichetare "Bun de Maramureș" pentru cele mai reprezentative produse locale. Membrii fondatori ai Asociației ”Bun de Maramureș” sunt factori locali care au experiență și expertiză în domeniul alimentar și antreprenorial din județul Maramureș și sunt avute în vedere produsele a căror realizare exploatează o resursă locală, au o rețetă tradițională și/sau folosesc o tehnică tradițională sau una inovatoare, dar legată de specificul maramureșean. ”Bun de Maramureș” reprezintă, de asemenea, o alternativă și oportunitate pentru producătorii locali care nu au certificatul "Produs tradițional", pentru a fi recunoscuți ca exponenți ai mâncărurilor tradiționale din Maramureș, pe baza rețetelor și materialelor locale.

”În concluzie, dacă dorim ca criza economică să nu o depășească în intensitate pe cea sanitară, ar trebui cu toții să ne îndreptăm atenția spre producătorii locali, atât spre cei care comercializează produse alimentare cât și spre cei specializați în alte domenii. Doar împreună vom putea trece peste acest moment de grea încercare pentru fiecare dintre noi”, a declarat Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire