Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Se reabilitează DC 33 și se vor construi două noi poduri în Cernești”

Proiectele a două poduri noi și un drum se află, în prezent, în lucru la Cernești. Comunitatea locală a știut să elaboreze proiecte viabile, care primesc în acest moment finanțare. Vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea s-a aflat într-o vizită de lucru în Cernești, pentru a vedea la fața locului unde vor fi realizate noile obiective. ”Promovarea proiectelor prioritare ale comunităților locale, așa cum sunt reliefate acestea în cadrul strategiilor de dezvoltare aprobate de către administrațiile publice locale reprezintă, din punctul meu de vedere, normalitatea. Avem la Cernești un exemplu în acest sens pentru toate Consiliile locale despre cum se poate face administrație modern, în spirit european. Am văzut, începând cu anul 2012, o dată cu schimbarea conducerii primăriei, o nouă abordare în ceea ce privește dezvoltarea în comună.

Mai întâi s-a adoptat Strategia de dezvoltare locală și s-a identificat apoi un portofoliu de proiecte care sunt în acest moment promovate pentru a fi finanțate, fie din fonduri europene, fie din fonduri guvernamentale. Trei dintre aceste proiecte sunt aprobate și vor fi finanțate începând cu anul 2014 de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL)”, a declarat președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Este vorba despre modernizarea drumului comunal DC 33, în valoare de 1,3 miliarde de lei, în comuna Cernești (Făurești – Ciocotiș) și construcția a două poduri la Cernești. Primul pod se dorește a fi construit peste râul Bloaja, în punctul numit ”La cimitir în Mocira”, având o valoare totală de aproximativ 570.000 de lei, iar cel de-al doilea va fi un pod peste Valea Mihăiesei, în satul Ciocotiș, în punctul ”Pe deal”, valoarea totală a lucrării fiind de aproximativ 30.000 de lei.

”Promovarea proiectelor comunității și a nevoilor reale ale locuitorilor reprezintă singura șansă a administrației publice locale și mai ales a clasei politice maramureșene de a demonstra că, în ultimii 25 de ani, subfinanțarea infrastructurii în județul Maramureș este un capitol închis. Astăzi, județul Maramureș beneficiază de una dintre cele mai mari sume alocate unui județ de către Ministerul Dezvoltării Regionale la nivel național. Vorbim de 25 de milioane de lei în prima alocare bugetară, iar eforturile noastre trebuie să fie concentrate pentru ca aceste finanțări să continue”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.