Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gabriel Zetea prezent la lucrările de inaugurare a drumului comunal 14 Breb- Hoteni

Gabriel Zetea prezent la lucrările de inaugurare a drumului comunal 14 Breb- Hoteni

O investiţie începută în anul 1997 de către autorităţile locale şi judeţene, finantată prin Programul National de Dezvoltare Locală a Ministerului Dezvoltării, a fost finalizată  în comuna Ocna Şugătag. 

  Inaugurarea drumului comunal 14, care leagă localităţile Breb -  Hoteni,  cu o lungime de peste 6 kilometri, a fost inaugurat de către autorităţile locale şi judeţene.zetea1

Drumul comunal a fost modernizat datorită eforturilor depuse de primarul Mihai Ivaszuk şi a sprijinului de care a beneficiat edilul din partea autorităţilor judeţene, în privinţa accesării fondurilor.

La inaugurarea acestui drum, a participat Gabriel-Valer Zetea vicepreşedinte al  Consiliului Judeţean Maramureş, precum  şi consilieri locali ai comunei Ocna Şugătag.

Lucrurile bune în comuna Ocna Şugatag nu se termină aici deoarece  autorităţile locale au de gand în viitor să inaugureze si drumul care face legătura între Sat Şugătag şi Păşunea Tătaru. De asemenea, în Breb  a fost reabilitat Căminul Cultural si va fi inaugurată cat de curand o grădiniţă.camin

La final Gabriel-Valer Zetea “a felicitat executivul Primăriei Ocna Sugătag, pe domnul  primar Mihai Ivaszuk si pe doamna viceprimar pentru  felul in care administratia reuseste sa gestioneze pozitiv lucrurile.Anul 2014 reprezintă anul finalizării multor investitii care trenează de prea mult timp un Maramures”

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire