Gabriel Zetea: Proiectul bisericilor de lemn, cea mai mare investiție în turism din Maramureș

vizita biserici4 Comisia de supraveghere a lucrărilor în cadrul proiectului ”Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord” își continuă activitatea. După vizitele care au avut loc în urmă cu două săptămâni pe șantierele din sudul județului, consilierii județeni Gheorghe Marian și Ioan Tivadar, însoțiți de vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea au vizitat bisericile la care se desfășoară lucrări în localitățile Budești, Bârsana, Rozavlea, Bogdan Vodă și două locații în Ieud. Corelarea execuției lucrărilor făcute de constructor, adică a situațiilor reale din teren cu proiectul tehnic și raportările către finanțator reprezintă o prioritate a comisiei. Proiectul este cea mai mare investiție în domeniul turismului în județul Maramureș, iar respectarea graficelor de lucrări în urma revizuirilor succesive ale proiectului tehnic  este ceea ce consilierii județeni încearcă să obțină în urma vizitelor și discuțiilor cu executantul lucrării, cu proiectantul, cu dirigintele de șantier, cu reprezentanții Consiliului Județean în cadrul unității de implementare.

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ: ”Munca în teren este singura ce relevă cine își face treaba și cine nu”

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, social-democratul Gabriel Zetea este de părere că munca în teren reprezintă, până la urmă, singurul mod prin care aleșii locali pot vedea cu adevărat felul în care constructorii și funcționarii care lucrează efectiv la implementarea proiectului își fac datoria pentru care sunt plătiți. ”Le mulțumesc consilierilor județeni Gheorghe Marian și Ioan Tivadar, pentru răbdarea și perseverența de care au dat dovadă în cele două săptămâni, iar împreună cu ceilalți membri ai comisiei vom vizita, în perioada următoare, și restul locațiilor din Sat Șugatag, Desești, Călinești, Botiza și Poienile Izei. Ne dorim ca în această vară acest proiect să se finalizeze conform graficului de lucrări. Există încă probleme de corelare a situațiilor de lucrări, dar important este ca doleanțele administrațiilor publice locale sau ale reprezentanților bisericii, care în final vor deveni beneficiarii proiectelor, să fie rezolvate în cel mai scurt timp posibil”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Ioan Tivadar: ”Sunt necesare unele corecții în proiect, dar sperăm ca lucrările să fie finalizate conform graficului”

Consilierul județean Ioan Tivadar susține că acest proiect este unul extrem de important și vital pentru județul Maramureș, iar principalul obiectiv îl reprezintă dezvoltarea turistică. ”Trebuia să ne fi gândit de multă vreme la un asemenea proiect, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Am vizitat, în ultimele săptămâni, majoritatea bisericilor unde au loc lucrări, cred că am ajuns la 11 din cele 16 locații, și avem speranța că execuțiile vor fi finalizate așa cum ne dorim, iar la final va fi o muncă de cea mai bună calitate. Mai vin unele corecții, sunt necesare o serie de îmbunătățiri, dar noi, reprezentanții comisiei avem speranța că totul se va termina așa cum prevede proiectul. Alături de colegii mei și conduși de Gabriel Zetea, vicepreședintele Consiliului Județean vom vizita și ultimele localități unde se desfășoară lucrări, pentru a fi siguri că fiecare constructor își face treaba la cotele cele mai înalte”, a conchis consilierul județean Ioan Tivadar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.