Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gabriel Zetea: „PSD își reafirmă identitatea. Rămânem partidul valorilor românești, al credinței și al oamenilor simpli.”

Gabriel Zetea: „PSD își reafirmă identitatea. Rămânem partidul valorilor românești, al credinței și al oamenilor simpli.”

Partidul Social Democrat va elimina din Statut cuvântul „progresist” la Congresul din 7 noiembrie, a anunțat președintele PSD Maramureș și vicepreședinte la nivel național, Gabriel Zetea. Decizia marchează o revenire la rădăcinile ideologice ale partidului și la valorile tradiționale care definesc social-democrația românească.

„Suntem români, suntem social-democrați și ne asumăm identitatea noastră. Un partid care nu știe cine este, ce apără și pentru cine lucrează își pierde sensul. Eliminarea acestui termen nu este o schimbare, ci o clarificare. Ne întoarcem la esență: un partid al credinței, al muncii, al familiei și al respectului față de tradiție”, a declarat Gabriel Zetea.

Liderul PSD Maramureș a subliniat că formațiunea va continua să promoveze echitatea socială, demnitatea umană și solidaritatea, valori fundamentale pentru românii care trăiesc din muncă și își doresc stabilitate. „Pentru noi, progresul nu înseamnă să ne pierdem identitatea, ci să creștem în acord cu valorile noastre: credință, muncă, familie și dragoste de țară. Cuvântul progresist a ajuns, în ultimii ani, să însemne altceva decât ceea ce simțim noi, cei care facem parte din PSD. Noi am fost și rămânem un partid de centru-stânga, cu rădăcini adânci în România reală, printre oamenii simpli și harnici care își doresc o viață decentă și sigură.”

Vicepreședintele social-democrat a precizat că această decizie nu schimbă direcția partidului, ci o reafirmă. „Ne întărim identitatea de partid care apără valorile românești, susține tradiția și dezvoltarea. Nu e nimic mai curajos decât să mergi spre viitor fără să-ți uiți trecutul. PSD rămâne un partid al oamenilor și al faptelor, un deschizător de drumuri care va continua să lupte pentru echitate socială, dreptate și demnitate. Adevăratul progres e acela care nu-ți cere să-ți uiți credința.”

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire