Gabriel Zetea: ”PSD Maramureș are un reprezentant la nivel central, prin vicepreședintele Gheorghe Șimon”
În cursul zilei de duminică, 18 octombrie, la București a avut loc Congresul Extraordinar al PSD, care a validat votul dat de organizațiile social-democrate din țară pentru președintele partidului, Liviu Dragnea, cu o săptămână în urmă. Totodată, ieri, în cadrul Congresului, a fost ales, prin votul delegaților, și președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, precum și cei 14 vicepreședinți la nivel național.
Una dintre candidaturile pentru poziția de vicepreședinte a aparținut deputatului de Maramureș și președinte executiv al organizației județene a PSD, Gheorghe Șimon, care a fost susținut de aproximativ 3.000 din cei 4.000 de delegați prezenți la Congres.
Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că această funcție onorează organizația județeană, însă implică și o mare responsabilitate. ”Pentru organizația PSD Maramureș, a deține funcția de vicepreședinte la nivel național este o recompensă binemeritată pentru activitatea susținută din ultimii trei ani. Am crescut mult ca și organizație politică, ne-am maturizat și am căutat, în această perioadă, să promovăm o echipă și nu interesul personal. Gheorghe Șimon este membru al PSD din 1992. A urcat, pe rând, toate treptele politice până la această poziție. A fost simplu membru de partid, a fost trezorier, consilier local, apoi consilier județean, vicepreședinte al PSD Maramureș, deputat, președinte executiv al PSD Maramureș, iar acum este vicepreședinte al PSD la nivel central. Asta arată, în primul rând, că este un om de echipă. Am susținut candidatura lui Gheorghe Șimon și ma bucur că am obținut sprijinul organizațiilor PSD din România. Rezultatul primit prin vot, de colegul nostru, dovedește că PSD Maramureș este o organizație pe care conducerea centrală se poate baza. Prin intermediul vicepreședintelui ales la nivel național, Gheorghe Șimon, vom încerca să promovăm un proiect politic pentru zona de Nord-Vest”, a declarat liderul județean al PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Gheorghe Șimon: ”Această poziție mă onorează și mă obligă să mă implic atât în Maramureș, cât și la nivelul Regiunii de NV”
Deputatul Gheroghe Șimon, președinte executiv al PSD Maramureș și, începând de duminică, 18 octobrie, vicepreședinte al PSD la nivel central a explicat că, poziția pe care a obținut-o și încrederea acordată atât de organizația județeană a social-democraților din Maramureș, precum și votul colegilor din țară, îl obligă la o construcție politică care să fie în interesul tuturor organizațiilor județene din regiune. ”Fac parte din echipa lui Gabriel Zetea și sunt mândru de ce am reușit împreună, aici, în PSD Maramureș.
Fac parte, însă, și din echipa președintelui la nivel central, Liviu Dragnea, poziție care mă onorează, dar mă și obligă la foarte multă muncă și foarte multă seriozitate. Toate funcțiile pe care le dețin, atât cele politice, cât și cea de parlamentar sunt extrem de importante și cer o exigență sporită din partea mea, în tot ceea ce voi întreprinde. Doresc să mulțumesc tuturor pentru încrederea și votul acordat și țin să îl asigur atât pe președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, cât și pe președintele central al PSD, Liviu Dragnea, că vor avea mereu un prieten în persoana mea, un om dispus să muncească oricât este necesar pentru ca partidul să crească și să fie acea formațiune de care românii au nevoie”, a explicat vicepreședintele la nivel național al PSD, deputatul de Maramureș, Gheorghe Șimon.























