Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș: ”Administrația locală din Cavnic și-a dat mâna în interesul cetățenilor”

Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș: ”Administrația locală din Cavnic și-a dat mâna în interesul cetățenilor”

Sâmbătă seara, la ora 20.30, pe scena orașului Cavnic au urcat oficialități locale, județene și naționale, iar mesajul transmis a fost unul de unitate și conlucrare în interesul comunității. Astfel, alături de primarul PSD, Alexandru Dragoș și viceprimarul PP-DD, Vladimir Petruț s-au aflat consilierii locali, primarul comunei Cernești, Nelu Șovre, consilierul municipal din Sighetu Marmației, Gavrilă Mihali, (PP-DD),  viceprimarul comunei Turda, Lucian Nemeș, președintele organizației de tineret a PP-DD la nivel național, Florentina Gherghin Ceanu.

Nu au lipsit nici liderii județeni ai PSD și PP-DD, respectiv președintele social-democraților maramureșeni, Gabriel Zetea și Pamfil Cristea, președinte PP-DD Maramureș. ”Atât mesajele PSD, cât și cele ale PP-DD au fost de colaborare și înțelegere în cadrul Consiliului Local, lucru imperios necesar. Este pentru prima dată când administrația locală își dă mâna în interesul căvnicarilor, al orașului. Apreciez și întâlnirea regională a tineretului PP-DD organizată în Cavnic, la care a fost prezent președintele lor la nivel național, dar și reprezentanți din toate colțurile Ardealului. Mă bucur de fiecare dată când văd străini care vizitează Maramureșul deoarece acest județ este mândria noastră, iar interesul nostru este ca turiștii să revină, turismul fiind unul din domeniile prioritare de dezvoltare.

Cel mai mult mă bucură înțelegerea care funcționeză acum în cadrul Consiliului Local Cavnic, iar faptul că interesele politice converg în același sens va duce la deblocarea proiectelor comunității. Am promis administrației locale din Cavnic întregul meu sprijin în a doua jumătate a anului 2014 pentru a reuși promovarea și semnarea unor contracte de finanțare pentru refacerea infrastructurii. Atât pentru proiectele finanțate prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), cât și pentru cele accesate prin fonduri europene voi oferi ajutor și consultanță conducerii locale.

Prin buna înțelegere între PSD și PP-DD s-au născut, în această perioadă, premisele unei dezvoltări durabile a Cavnicului în interesul cetățeanului. Săptămâna viitoare vom avea o nouă întâlnire în Cavnic cu reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, reprezentanți politici, liderii celor două filiale județene al PSD și PP-DD, administrația locală din Cavnic pentru a face o prioritizare a proiectelor orașului”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire