Gabriel Zetea, vicepreședintele CJ susține proiectele comunei Coroieni la MDRAP

CoroieniLa ședința festivă a Consiliului Local Coroieni, în cadrul căreia primarul localității, Gavril Ropan și-a prezentat raportul de activitate, a fost invitat să participe și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Reprezentantul administrației județene susține, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), continuarea și finanțarea proiectelor demarate în comuna Coroieni. Tot în cadrul acestei ședințe locale s-au prezentat și rapoartele întocmite de instituțiile și compartimentele aflate în subordinea Primăriei Coroieni, fiind expusă, totodată, și situația stării economice și sociale a comunei. Alături de vicepreședintele CJ, Gabriel Zetea s-au aflat și prefectul județului Maramureș, Anton Rohian, dar și vicepreședintele Consiliului, Emil Marinescu. Comuna Coroieni este recunoscută ca având o administrație cu implicare deosebită în accesarea de fonduri europene și reprezintă un exemplu pentru restul comunităților locale în ceea ce privește colaborarea tuturor forțelor politice în administrație.

 

Coroieni1Gabriel Zetea: ”Avem, în comuna Coroieni, un exemplu despre cum trebuie să funcționeze administrația”

”Sunt surprins, într-un mod extrem de plăcut, de felul elegant în care consilierii locali și executivul Primăriei Coroieni tratează problemele comunității. Avem aici un exemplu despre cum trebuie să funcționeze administrația. Orgoliile și patima politică trebuie lăsate la ușa sălii de ședință și asta încerc eu să transmit în cadrul fiecărei întâlniri la care particip pe probleme de administrație. Și, până la urmă, în asta constă și secretul realizărilor din comuna Coroieni: buna înțelegere și colaborare între consilieri și executiv. Nu am aceeași culoare politică cu primarul Gavril Ropan, dar asta nu ne împiedică să discutăm, punctual, finanțări pentru societate, proiecte care rămân comunității și după ce noi nu vom mai fi în funcție. Am reluat, în anul 2014, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), finanțări importante pentru reabilitarea drumului comunal (DC55) între Coroieni și Vima, iar în acest an vom continua atât lucrările de reabilitare pe drum, cât și execuția la proiectul aducțiunii de apă. Nu este cazul ca, în Coroieni, să  convingem administrația locală despre importanța fondurilor europene și, de aceea, doresc să îl asigur atât pe edilul localității, cât și reprezentanții Consiliului Local, de întreg sprijinul și suportul meu și pe mai departe”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Gavril Ropan, primarul comunei Coroieni: ”Gabriel Zetea este un reprezentant al administrației județene care nu ține cont de culoare politică”

Primarul din Coroieni, Gavril Ropan are doar cuvinte de laudă la adresa vicepreședintelui Consiliului Județean, Gabriel Zetea. ”Deși nu avem aceleași simpatii politice, făcând parte din formațiuni diferite, nu am simțit nicio tensiune între noi. Atribuțiile care revin prin funcția dânsului au relaționat mereu, la modul superlativ, cu Primăria Coroieni. Gabriel Zetea, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș este un om care nu a ținut nicio secundă cont de culoarea politică a unui primar sau a unui Consiliu Local, relație care este una foarte benefică pentru comunitate. Din punct de vedere administrativ colaborarea noastră este de invidiat și așa a fost mereu în ultimii trei ani. Confirm și întăresc afirmațiile vicepreședintelui Zetea, referitoare la buna legătură pe care comuna Coroieni o are cu Consiliul Județean, prin implicarea sa. Este o relație profesională care a mers foarte bine până acum și sperăm să fie la fel și în viitor”, a conchis primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.