Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Germania este partenerul comercial numărul unu al României. Avem nevoie de condiţii cadru legale, viabile

Germania este partenerul comercial numărul unu al României. Avem nevoie de condiţii cadru legale, viabile

Germania este partenerul comercial numărul unu al României, iar investitorii germani au nevoie de condiţii cadru, legale, viabile, pentru ca românii să beneficieze de dezvoltare în continuare, a declarat preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, luni, la Palatul Cotroceni. Gauck a mai afirmat că Justiţia este în stare să ofere soluţii la problemele existente, scrie Agerpres.

'Germania este partenerul comercial numărul unu al României. Un număr de peste 8.000 de companii cu capital german activează aici în România şi încearcă să garanteze un succes antreprenorial. Pentru a putea, însă, beneficia de potenţialul existent şi pentru a putea oferi cetăţenilor României evoluţiile de care ei au nevoie şi dezvoltarea de care ei au nevoie este nevoie, pe lângă spiritul antreprenorial, (...) avem nevoie, însă, şi de condiţii cadru legale, viabile. (...) Iată-mă ajuns la un subiect la care noi vom urmări cu multă atenţie evoluţiile. Cu mare plăcere constat că sprijiniţi aceste reforme. Că o face Guvernul, şi că mai ales, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, de către justiţie, aveţi realizări importante. Justiţia este în stare să ofere soluţii la problemele existente. Aş dori să subliniez în mod deosebit activitatea DNA de la care porneşte un semnal îndreptat nu doar către economie, mediul de afaceri, ci şi către politic. Este unul dintre pilonii principali ai procesului de reformă. Noi calculăm că în societate există conflicte şi dorim să consolidăm activitatea, de pildă, a DNA, ca a treia putere în stat', a declarat preşedintele german într-o conferinţă de presă comună cu şeful statului român Klaus Iohannis.

Joachim Gauck a adăugat că pentru Germania este 'un semnal foarte important pe care îl primim de la statul român, cât şi de la societatea românească, de a fi fideli Europei, mai ales în această perioadă dificilă'.

'Unii europeni se întreabă care mai este, de fapt, valoarea unităţii europene şi a UE? Este important să declarăm cu toţii că suntem susţinători ai UE', a declarat Gauck.

Preşedintele german a arătat că cele două state au o experienţă comună, atât în privinţa dictaturii, cât şi a reclădirii democraţiei.

'În toate aceste procese au fost parteneri, guvernul federal s-a aliat cu România atunci când România a dorit să adere la Uniunea Europeană', a declarat preşedintele german.

Sursa: economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire