Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Anul școlar nu se prelungește. Aceste este cel mai important lucru!”

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Anul școlar nu se prelungește. Aceste este cel mai important lucru!”

În urma negocierilor purtate greva dascălilor s-a încheiat, astfel că elevii s-au întors de astăzi pe băncile școlilor.  A fost o perioadă tensionată atât pentru profesori, elevi, părinți, cât și pentru clasa politică.

„ Anul școlar nu se prelungește!  Acesta este cel mai important lucru. Deja au fost luate măsurile necesare pentru ca situația școlară să fie încheiată și copiii să poată promova, să dea examenele finale. Cel mai important lucru este că s-a ajuns la un acord care permite încheierea anului școlar, astfel încât copiii să nu fie și mai mult afectați. Negocierea a durat mult pentru că pe de o parte s-au  aflat revendicările dascălilor schimbate succesiv, iar pe de alta, preocuparea guvernului dar și a Coaliției de a găsi resursele necesare, fără să fie distruse echilibrele macroeconomice vitale pentru România”, a declarat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

De la 1 iunie, salariile de bază ale personalului didactic se majorează cu 1.300 de lei brut pentru fiecare funcție; cele ale personalului nedidactic cresc cu 400 de lei brut/lună. În noua lege a salarizării (impusă de PNRR), salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului brut pe economie din 2023 (6.789  lei brut), respectiv 3.972 de lei net.

„Cadrele didactice și nedidactice au obținut MAXIMUM posibil. Creșterea salarială pe noua grilă, care va fi stabilită prin noua lege a salarizării se va face etapizat; de la 1 ianuarie 2024 se va acorda 50% din această creștere. Impactul financiar pentru acest an se ridică la aproximativ 3 miliarde de lei”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD Maramureș.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire