Gheorghe Șimon, deputat PSD: Lucrările întârziate la Aeroportul Internațional ”Maramureș” aduc județul în pragul falimentului!

Gheorghe Șimon, deputat PSD: Lucrările întârziate la Aeroportul Internațional ”Maramureș” aduc județul în pragul falimentului!

Pentru Aeroportul Internațional ”Maramureș” nu mai este timp din cauza întârzierii, cu rea voință sau din neștiință, a investițiilor la noul terminal de pasageri unde lucrările au fost demarate abia la jumătatea lunii septembrie, arată deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.

Primele demersuri trebuiau făcute încă din anul 2021, proiectul având studiul de fezabilitatea aprobat cu o suma de 120 milioane de lei unde a fost prevăzută inclusiv cu arhitectură tradițională. ”Dar pentru că proiectul aparținea fostului președinte social-democrat al Consiliului Județean, Gabriel Zetea, pentru actuala conducere PNL-USR nu a fost considerat a fi bun. Ionel Bogdan, din postura de președinte al Consiliului Județean Maramureș a comandat un nou studiu de fezabilitate, de această dată in valoare de 350 milioane lei. După ce noul studiu a fost prezentat Ministerului Transporturilor experții au cerut reevaluarea proiectului, arătând că Aeroportul din Maramureș nu poate fi comparat cu cel din Qatar. S-a mai pierdut încă un an de zile iar în 2022, Consiliul Județean Maramures a comandat – tot din bani publici – un nou studiu de fezabilitate evaluat la suma de 125 milioane lei”, a declarat deputatul Gheorghe Șimon.

O prima concluzie  este aceea ca liberalului Ionel Bogdan i-au trebuit 2 ani de zile și o multime de fonduri publice ca să revină la ideea social-democratului Gabriel Zetea. ”Noul” vechi studiu din care lipsește arhitectura tradițională este prezentat Ministerului dar sunt cerute clarificari de natură bugetară și aprobarea obținută prin hotărare de Consiliu Județean. Care nu exista la acea dată, președintele Ionel Bogdan uitând să pună pe ordinea de zi a vreunei ședințe de CJ acest proiect considerat neimportant, iar Hotărârea de Consiliu Județean a fost adoptată doar la finalul anului 2022. Proiectul se semnează abia în anul 2023, la Ministerul Transporturilor și în prezența deputatul Gabriel Zetea, de către ministrul social-democrat Sorin Grindeanu. Proiectul este scos, pentru a doua oară, la liman, tocmai de fostul președinte al Consiliului Județean însă tergiversările, indecizia și probabil lipsa de expertiză a președintelui PNL Ionel Bogdan, au făcut ca proiectul pentru Aeroportul Maramureș să fie ultimul avizat de Guvern în acest domeniu, celelalte aeroporturi cu proiecte similare fiind deja într-o avansată stare de execuție, a mai subliniat deputatul Gheorghe Șimon.

Licitația pentru executarea proiectului s-a lungit din motive cunoscute, dar județul este la un pas de faliment pentru că termenul de finalizare, respectiv 31 decembrie 2023 nu va fi respectat, fapt care deja a fost recunoscut de actualul executiv al CJ Maramureș. Ce nu se spune, însă, este aceea că nerespectarea termenului atrage după sine pierderea finanțării europene. Anul viitor, Județul Maramureș va trebui să scoată din visterie banii pierduți din fonduri europene.Vorbim despre 125 milioane lei, respectiv 25 milioane euro. Plus micul supliment. In total o nimica toata de 141 milioane lei- 28 milioane euro. Asta s-a intamplat și cu lungirea pistei, banii fiind acordați de bugetul de stat. ”Eroul” Ionel Bogdan, cel care anunta în campania electorală trecută că va atrage 1 milliard de euro fonduri europene va trebui să se prezinte cu mana întinsă la premierul PSD, Marcel Ciolacu pentru a a scoate județul din faliment. Salvarea va trebui sa vina tot de la PSD și probabil tot cu intervenția –a 3-a oară!-  a deputatului Gabriel Zetea. Este greu de uitat cum Ionel Bogdan afima – inclusiv la vizita fostului premier Nicolae Ciucă în Maramures, în noiembrie 2022 – că “Zetea nu a facut nimic pentru aeroport”. Asta s-a intamplat și cu precedentul proiect cel referitor lungirea pistei, tot un “proiect al dreptei” , banii fiind obținuti de fostul președinte de… stânga din mandatul 2016 – 2020, de la bugetul de stat. Nerespectarea termenului poate atrage, inclusiv, interdicția de accesare a fondurilor europene de catre Județul Maramureș. Iată situația în care ne-a adus incompetența, dublată de rea voință a tandemului PNL-USR, aflat la butoanele Județului Maramureș, arată deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.