Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Gheorghe Șimon, deputat PSD: România are nevoie de stabilitate!

Gheorghe Șimon, deputat PSD: România are nevoie de stabilitate!

Partidul Social Democrat vrea stabilitate, măsuri concrete și soluții la problemele românilor, nu haosul și improvizația pe care PNL le impune zilnic. România are nevoie în această perioadă de un guvern stabil și funcțional, pe termen limitat, pentru a depăși situația critică pe care o traversează.

„PSD a trimis 10 măsuri urgente care trebuie preluate de guvernul Ciucă. Orice discuție privind învestirea noului guvern pleacă de la aceste 10 măsuri care sunt absolut necesare pentru ieșirea din crizele profunde în care se află România. Nu vom susține un guvern Ciucă pe termen lung, ci doar câteva luni, până-n primăvară, când odată depășite criza pandemică și cea energetică, trebuie să se reia procedura pentru alegerile anticipate”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

În ceea ce privește alegerile anticipate pentru care pledează social-democrații, Gheorghe Șimon spune că acestea sunt necesare, dar nu în această perioadă.

„Anticipatele sunt soluția corectă, dar nu în acest moment! Doar o majoritate politică solidă, legitimată de votul românilor, poate asigura o guvernare eficientă care să readucă România la normalitate.Guvernul minoritar nu este și nu are cum să fie  soluție pe termen mediu și lung. Așa cum a cerut PSD în Parlament este nevoie de un dialog politic real și cât mai larg pentru depășirea crizei guvernamentale. La catastrofa sanitară din prezent, cu sute de morți zilnic, nu mai e loc de ambiții și

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire