Grădinița din Vișeu de Jos a devenit o necesitate iar drumul comunal Valea Morii o prioritate!

Gabriel Zetea: Vișeu de Jos beneficiază de două finanțări de peste 3,7 milioane de lei

Comunitatea din Vișeu de Jos beneficiază de două finanțări de peste 3,7 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Prima investiție implică modernizarea drumului comunal Valea Morii, în valoare de aproape 2 milioane de lei, iar cea de-a două sumă, de aproximativ 1,7 milioane de lei a fost alocată pentru construirea Grădiniței cu Program Normal din Vișeu de Jos. ”O finanțare de 3 milioane de lei pentru o comunitate ca cea din Vișeu de Jos reprezintă o șansă extraordinară, bugetul anual al comunei fiind foarte redus.

Am apreciat de fiecare dată eforturile făcute de primarul comunei Vișeu de Jos, Găvrilă Șimon, de a demara proiecte absolut indispensabile comunității. Nu sunt singurele proiecte pe care Ministerul Dezvoltării sau Consiliul Județean Maramureș le finanțează în această zonă, deoarece edilul din Vișeu de Jos s-a dovedit a fi, de fiecare dată, un partener corect, care a arătat că știe să gestioneze profesionist finanțările europene”, a declarat Gabriel Zetea, vicepreședintele Consiliului Județean.

Gavrilă Șimon: Preșcolarii din Vișeu fac cursuri în grupe improvizate la școala din comună”viseu de jos

Primarul comunei Vișeu de Jos, Gavrilă Șimon a arătat că problema unei grădinițe noi a devenit o necesitate, deoarece preșcolarii sunt educați în grupe improvizate în incinta școlii. ”Obiectivul principal în Vișeu de Jos am putea spune că îl reprezintă Valea Morii, care nu face referire doar drumul comunal cu același nume, ci și la cea mai importantă vale, de unde se captează apa pentru comunitate. Dar și construcția unei grădinițe este la fel de esențială, dacă ne gândim la copiii noștri, cei care reprezintă viitorul nostru.

Clădirea fostei grădinițe a fost calamitată, iar în urmă cu trei ani, după ce m-am consultat cu reprezentantul în construcții al Inspectorului Școlar Județean Maramureș, am mutat copiii în grupe improvizate în școală. Astfel, cei mai mici  frecventează grădinița în grupe pregătite în sala profesorală și în Centrul de Documentare și Informare (CDI). Odată cu aceste finanțări avem speranța ca, din toamna anului viitor, preșcolarii să beneficieze de o grădiniță la standarde europene. Ne dorim să avansăm foarte repede cu ambele proiecte, fiindcă atât drumul cât și grădinița din Vișeu de Jos reprezintă necesități ale comunității”, a precizat Găvrilă Șimon, primarul orașului Vișeu de Sus.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.