La Teatrul Municipal Baia Mare va avea loc sâmbătă, 15 februarie, de la ora 19.00
premiera spectacolului GREGOR după METAMORFOZA de Franz Kafka cu inserții din
Jurnal, regia Iulian Bulancea, traducerea Mircea Ivănescu – autorizare gratuită, obținută cu
sprijinul Editurii Humanitas Fiction, scenografia Mihai Vălu, coregrafia Raul Hotcaș și Roxana
Florescu.
Spectacolul GREGOR, după METAMORFOZA de Franz Kafka, ne plasează într-o lume docilă, a
rutinei, în care Gregor Samsa – un comis-voiajor obișnuit, va fi pus în situația să o zdruncine,
datorită unui eveniment șocant. Devine subiectul unei transformări dureroase și terifiante pentru
familia sa. Într-o lume a „gândacilor”, Gregor Samsa își descoperă cu greu umanitatea. Văzută
ca o boală respingătoare, comunitatea îl expulzează din sânul ei. Plin de contradicții, acesta va
întreprinde o călătorie interioară în căutarea sinelui.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Raul Hotcaș, Denisa Blag, Cătălin Mocan,
Carmen Ghiurco, Carmen Bulancea, Eduard Bîndiu, Iulian Bulancea, Alex Macavei,
Andrei Dinu, Alin Albu, Roxana Florescu
_____________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE ȘI DUREAZĂ 90`, FĂRĂ PAUZĂ.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!
Preț bilet premieră: 30 lei
Următoarea reprezentație este programată joi, 20 februarie, ora 19.00.
Duminică, 16 februarie, la sala Studio, de la ora 19.00 publicul poate viziona spectacolul
OMUL PERNĂ de Martin McDonagh, regia Andrei Han, traducerea Eugen Gyemant,
scenografia Mihai Vălu, mișcare scenică George Pop.
OMUL PERNĂ îmbină inteligent comedia cu macabrul, naivitatea și cruzimea, într-un amalgam
de senzații contradictorii din care transpare ideea că lucrurile nu sunt totdeauna ceea ce par a
fi, că există multiple fațete ale realității, iar adevărul se lasă cu greu descoperit de cele mai
multe ori. Într-o abordare psihanalitic-detectivistă, spectacolul „Omul Pernă” ne prezintă
straturile terifiante ale psihicului uman, ducând devoalarea până la detalii de o cruzime
extremă. Doi frați, unul scriitor și celălalt cu retard mintal, compun și execută scenarii cu
ucigași de copii. Traumele din copilăria protagoniștilor au găsit terenul fertil pentru
exteriorizarea conflictelor nerezolvate. Suntem martorii unei realități în care ficțiunea deține
rolul dominant, într-o țară dictatorială imaginară. Ce se ascunde în spatele unor povestiri noir?
O copilărie nefericită, părinți devianți, relații tensionate ? Cum sunt exorcizați demonii interiori
şi cum ies la suprafață în viața de zi cu zi ? Acestea sunt întrebările la care spectacolul „Omul
Pernă” încearcă să răspundă.
Martin McDonagh (n. 1970) s-a născut și a crescut la Londra, într-o familie de imigranți
irlandezi, dar spiritul Irlandei e mereu viu în opera sa, pulsând între două lumi, două identități.
Este considerat una dintre figurile proeminente ale teatrului irlandez contemporan. Umorul
negru absurd și cruzimea din creațiile sale i-au adus celebritatea. Dramaturg, scenarist, regizor
de teatru și film, cu un premiu Oscar la activ, patru premii BAFTA, trei premii Olivier, și două
Globuri de Aur, Martin McDonagh e dezamăgit de lumea teatrului și se îndreaptă mai mult spre
film, unde a și avut succes după succes, dacă ar fi să amintim doar „In Bruges” și „Spiritele din
Inisherin”.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Eduard Bîndiu, Alex Macavei, Rodica Pașca,
Cătălin Mocan, Wanda Tamas, Ioan Costin, Carmen Ghiurco.
__________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA STUDIO ȘI DUREAZĂ 90 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani! Spectacolul conține scene de violență și limbaj
licențios, care vă pot afecta emoțional.
Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus
Sâmbătă, 15 februarie, de la orele 10.00 și 11.30, cei mici sunt așteptați la Povestea culorilor,
scenariul și regia Radu Dinulescu, scenografia Mihai Vălu, muzica Călin Ionce.
Vreți să știți cum iau naștere culorile? Secretul combinării lor e lecția despre viața fascinantă a
acestora. Doi clovni simpatici, Buba și Bibi, ne învață cum să privim cu alți ochi lumea culorilor.
Cum să le descoperim adevărata strălucire. Într-o atmosferă destinsă, spectacolul este o
incursiune în lumea tainică a luminii, care se descompune sub ochii noștri asemeni unui evantai
de raze colorate. Jocul este metoda interactivă a învățării creative. Puțină magie și un suflu
misterios planează în cadrul scenei, unde copiii sunt invitați să experimenteze puterea
combinatorie a culorilor.
Din distribuția spectacolului fac parte: Camelia Blidar Strat, Ruxandra Lăzărescu, Vlad
Crișan.
_______________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA TEATRUL DE PĂPUȘI ȘI DUREAZĂ 60 DE MINUTE,
IAR PREȚUL UNUI BILET ESTE 10 LEI.
__________________________
Biletele se pot achiziționa de pe www.myticket.ro, www.entertix.ro sau de la casieria Teatrului,
conform programului:
– luni și marți: ÎNCHIS, sunt disponibile doar rezervări telefonice, între orele 11.00 – 16.00
– miercuri și joi: 12.00 – 14.00
– vineri, sâmbătă și duminică: 17.30 – 19.30 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor.
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși),
conform programului: Luni – Vineri: 11.00 – 16.00, Sâmbăta: 12.00 – 13.00.