Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Guvernul a prelungit termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuţiile de asigurări sociale

Guvernul a prelungit termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuţiile de asigurări sociale

Guvernul a prelungit, joi, termenul până la care pot fi plătite retroactiv contribuţiile de asigurări sociale, persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare având posibilitatea să facă acest lucru până la 31 decembrie 2017.

Potrivit unui comunicat al Executivului, este vorba de persoanele care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, până la data menţionată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculaţi de la data încheierii contractului de asigurare.

Măsura a fost luată pentru a permite cât mai multor persoane să realizeze stagii de cotizare în baza legii 186/2016, având în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate.

'Scopul acestei măsuri este evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensia pentru limita de vârsta din cadrul sistemului public de pensii', se arată în comunicatul citat.

Potrivit Casei Naţionale de Pensii Publice, până la data 10 aprilie 2017, aproximativ 13.300 de persoane au încheiat contracte de asigurări sociale pentru care s-au achitat aproximativ 79 milioane lei.

Sursa: economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire