Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Guvernul Bolojan pregătește măsuri dure pentru administrația locală și pentru șoferii cu datorii

Guvernul Bolojan pregătește măsuri dure pentru administrația locală și pentru șoferii cu datorii

Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat consultările cu reprezentanții autorităților publice locale privind pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale, aflat în pregătire la nivelul Guvernului.

Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria și a vizat o serie de măsuri ce urmăresc eficientizarea administrației locale. Printre propuneri se află:

reducerea numărului de angajați din primării,

limitarea numărului de polițiști locali,

evitarea suprapunerii atribuțiilor între Poliția locală și Poliția națională,

posibilitatea ca un funcționar public să-și împartă norma între două sau trei primării, în special în localitățile mici.

Un alt punct important pe agenda discuțiilor a fost finanțarea proiectelor locale din bugetul național și continuarea Programului Anghel Saligny.

Ministrul Cseke Attila a prezentat o serie de măsuri cu impact direct asupra cetățenilor, justificate prin nevoia de disciplină fiscală și echitate socială:

Suspendarea permisului de conducere pentru șoferii care nu achită amenzile contravenționale în termen de 90 de zile de la comunicare. Permisul va fi restituit doar după dovada achitării integrale.

Eliminarea posibilității de a plăti amenda la jumătate din minimum în termen de 15 zile.

Imposibilitatea radierii unui autovehicul fără plata tuturor datoriilor către stat. De asemenea, cumpărătorii nu vor putea înmatricula vehicule dacă au restanțe fiscale.

Refuzul eliberării autorizațiilor de construire pentru cetățenii care nu și-au achitat taxele, impozitele locale sau amenzile.

Reținerea la sursă a veniturilor persoanelor care nu și-au achitat obligațiile fiscale locale.

O altă măsură importantă vizează descentralizarea autorizării jocurilor de noroc. Primăriile vor putea decide dacă permit sau nu funcționarea sălilor de „păcănele” pe teritoriul lor și vor putea impune o taxă specială anuală operatorilor licențiați.

În cadrul consultărilor s-a discutat și despre creșterea capacității de finanțare a autorităților locale în contextul descentralizării și al reformei privind impozitarea proprietăților – un jalon important în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Municipiilor și ai Asociației Comunelor au prezentat propriile propuneri, atrăgând atenția asupra posibilelor efecte ale acestor măsuri asupra comunităților.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că toate propunerile vor fi analizate atent:
„Vom analiza propunerile dumneavoastră și vom face simulări, deoarece orice măsură trebuie atent cântărită în actualul context bugetar. Continuăm consultările pe această temă, pentru că obiectivul nostru comun este să venim cu un pachet de măsuri cât mai apropiat de ceea ce administrația publică are nevoie pentru a se reforma și a putea oferi servicii mai bune, la costuri mai reduse pentru cetățeni”, a declarat prim-ministrul.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire