HCM Minaur s-a calificat în “careul cu ași”

HCM Minaur s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale, după ce a învins astăzi pe Știința Bacău, scor 27-19 în meciul decisiv. În primul meci, disputat la Bacău, Știința s-a impus cu 23-19, iar ieri HCM Minaur a câștigat la Baia Mare cu 24-22. La pauza meciului de azi, Minaur a avut un avantaj de șapte goluri, scor 14-7.

PRIMA REPRIZĂ

IMG_1019

Începutul de meci a fost unul echilibrat, cu HCM Minaur într-un avantaj minim, scor 3-2 în minutul cinci. În minutul zece, HCM Minaur a reușit să se distanțeze pentru prima dată la trei goluri (scor 6-3), diferență înregistrată și la mijlocul primului mitan (7-3). Până la pauză, diferența dintre cele două echipe s-a mărit cu fiecare minut scurs, la cabine Minaur intrând cu un avantaj de șapte goluri, scor 14-7.

REPRIZA SECUNDĂ

IMG_1127

În prima parte a reprizei secunde, HCM Minaur a menținut un avantaj de opt goluri, oaspeții reușind să se mai apropie doar cu zece minute înainte de final, când scorul era 20-15. Cu trei minute înainte de final, Viorel Fotache a primit cartonașul roșu (trei eliminări de două minute), acesta încurajându-și coechipierii din mijlocul galeriei. La final, scorul a fost 27-19 pentru HCM Minaur.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.