Un eveniment născut din pasiunea pentru moștenirea culturală a Maramureșului voievodal, „Heritage in Design” va avea loc la Colonia Pictorilor din Baia Mare și îi va avea ca amfitrioni pe îndrăgiții Daniel Buzdugan și Bogdan Bob Rădulescu.
Programul include conferințe, expoziții și ateliere creative, menite să evidențieze importanța patrimoniului în contextul designului sustenabil contemporan.
Peste 30 de speakeri români și internaționali vor aduce perspective valoroase în trei direcții-cheie:
Educație și patrimoniu – despre relevanța arhitecturii tradiționale și rolul designului în păstrarea identității culturale;
Soluții ecologice în arhitectură și design – materiale naturale, tehnologii inovatoare și exemple de bune practici pentru un viitor sustenabil;
Ateliere creative și workshopuri – sesiuni interactive ce îmbină tehnicile meșteșugărești cu viziunea arhitecturii moderne.
Un eveniment ce aduce tradiția în dialog cu inovația – nu rata ocazia să faci parte din această experiență!
CINE SUNTEM? Heritage in Design s-a născut din pasiunea Borodi Design pentru moștenirea culturală și din dorința de a educa în direcția valorizării patrimoniului și cea a importanței sustenabilității. Credem că tradiția nu este doar o sursă de inspirație, ci și o resursă pentru un design responsabil, care respectă trecutul și contribuie la construirea unui viitor durabil.
VIZIUNEA NOASTRĂ. Viziunea noastră pornește de la o premisă simplă: păstrarea patrimoniului arhitectural nu înseamnă stagnare, ci o oportunitate de a evolua, folosind elementele tradiționale ca bază pentru construcțiile contemporane. Prin intermediul evenimentului, dorim să demonstrăm cum tehnicile și materialele tradiționale pot fi integrate în designul modern, creând astfel un echilibru între trecut și prezent. Fie că vorbim de casele tradiționale din lemn sau de structurile urbane istorice, ne concentrăm pe materiale naturale și non-toxice, promovând soluții ecologice și sustenabile.
MISIUNEA NOASTRĂ. Într-o lume în care urbanizarea rapidă și tendințele efemere în construcții pot duce la pierderea valorilor arhitecturale, ne propunem să readucem în prim-plan importanța patrimoniului cultural. Credem că arhitectura tradițională este o sursă inestimabilă de inspirație, oferind lecții valoroase despre materialitate, echilibru și armonie cu mediul înconjurător.
VALORI. EDUCAȚIA pilon central pentru o comunitate mai bine informată și pregătită să valorifice moștenirea culturală. Prin acest eveniment ne propunem să inspirăm profesioniști și pasionați ai arhitecturii, designului și construcțiilor. SUSTENABILITATEA este esențială pentru un viitor responsabil. La Heritage in Design explorăm materiale și metode ecologice, punând accent pe refolosire, reducerea deșeurilor și impactul pozitiv asupra mediului. RESPECTAREA PATRIMONIULUI Credem că tradiția și identitatea culturală trebuie protejate și integrate în construcțiile și designul contemporan. Prin promovarea valorilor arhitecturii rurale și urbane, încurajăm păstrarea și reinterpretarea acestor comori, creând un echilibru armonios între trecut și viitor.
DE CE SĂ PARTICIPI? Am pregătit o experiență completă pentru arhitecți designeri, constructori și producători, unde TRADIȚIA întâlnește INOVAȚIA.
VEI AVEA OCAZIA SĂ: Descoperi materiale inovatoare și tehnici tradiționale reinterpretate. Dezvolți competențe prin workshopuri practice și prezentări interactive. Relaționezi cu profesioniști și entuziaști din industrie, construind conexiuni valoroase pentru viitor.
– ș – s-a născut din pasiunea pentru moștenirea culturală, pasiune pornită din văile Maramureșul Voievodal în care Ioan Borodi își are rădăcinile. ”Prin acest proiect, promovăm integrarea elementelor tradiționale în arhitectura contemporană, păstrând un echilibru între inovație, educație și respect pentru patrimoniu”, transmit organizatorii.
Câte lucruri vom avea ocazia să aflăm, pe parcursul celor trei zile, de la profesioniști! Și câte modalități de a armoniza designul contemporan cu elementele tradiționale în proiecte care să reflecte identitatea culturală! Identitatea noastră culturală!
Vă invităm, așadar, să participați la singurul eveniment care unește arhitectura și designul cu tradiția! Acum, în 2025, pentru că, așa cum spune Ioan Borodi, ”încă nu-i târziu”!”.
Evenimentul este deschis publicului larg, iar biletele pot fi achiziționate pe site-ul oficial https://www.heritageindesign.ro/en/.























