Poliţiştii băimăreni de investigaţii criminale au reţinut pentru 24 de ore un tânăr de 14 ani din municipiu, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni contra patrimoniului.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada februarie – martie a.c., acesta ar fi încercat să sustragă telefoanele mobile ale unor alţi minori. În trei cazuri a reuşit acest lucru prin două furturi şi o tâlhărie.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a minorului.























