Hotelul Stibina, care a fost dat în folosinţă la începutul anilor ’40, situat în staţiunea montană Borşa (Munţii Rodnei), va fi recuperat şi introdus în circuitul turistic local, a declarat, primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş.
‘Hotelul Stibina, construit şi dat în funcţiune în anii ’40, a fost celebru în acele timpuri, apoi după anii ’90, clădirea care a făcut istorie a fost lăsată în paragină, s-a degradat treptat, iar azi pare aproape o ruină. (…) Hotelul va trece în patrimoniul oraşului Borşa de la Ministerul Sănătăţii şi în cel mai scurt timp cu putinţă vom demara lucrările de reabilitare a clădirii şi zonei învecinate. (…) Intenţia noastră e să să-l introducem în circuitul turistic local, urmând a fi un hotel de cinci stele, adică unul de categorie superioară cu toate serviciile aferente acestui nivel’, a spus Sorin Timiş.
Edilul a mai precizat că evaluarea primară a clădirii arată o investiţie în valoare de 4,5 milioane de euro.
Recent, pârtia de schi din staţiunea Borşa a fost extinsă, dotată cu telegondolă şi alte facilităţi. Odată efectuate aceste modernizări, staţiunea a devenit atractivă pentru practicarea sporturilor de iarnă, drumeţii pe munte, destinaţia Cascada Cailor din Munţii Rodnei, cu o cădere a apei de la aproximativ 100 de metri, devenind favorita turiştilor.
De asemenea, indiferent de anotimp, montaniarzii pasionaţi încearcă să ajungă pe una din cele 20 de vârfuri montane, majoritatea cu peste 2.000 metri altitudine, pentru a admira panorama din Parcul Naţional Munţii Rodnei, iar pasionaţii de fotografie sunt atraşi de caprele negre, dificil de imortalizat, acestea fiind extrem de rapide, preferând zonele înalte.