Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Baia Mare

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Baia Mare

Joi, 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a „Sfintei Cuvioase Parascheva”, a fost şi hramul bisericii din Baia Mare care-i poartă numele. Ziua hramului a fost împodobită cu prezenţa Preasfinţiutului Ppărinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi a rostit cuvânt duhovnicesc.

Sfânta Liturghie Arhierească

După primirea presărată cu multă bucurie de venirea Chiriarhului locului,  credincioşii prezenţi s-au rugat împreună cu soborul în timpul Sfintei Liturghii. Din sobor au făcut parte Pr. Daniel Tirean, inspector eparhial pentru control financiar intern, Pr. Gavril Gavriş, parohul credincioşilor arondaţi la această parohie, Pr. Andrei Gavriş, contabil şef  la Centrul Eparhial, Pr. Bogdan Vasile  Comiati, paroh în Arduzel, Protopopiatul Chioar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Thelogos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la Chinonic Iulia Ioana Vlad a interpretat o frumoasă priceasnă despre Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva.

La ectenia pentru cei adormiţi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a pomenit pe doamna Eliza, mama părintelui paroh Gavril Gavriş, trecută de curând la Domnul.

Împreună cu credincioşii s-a rugat doamna Doctor Cherecheş Viorica, medic primar, fost deputat în Parlamentul României.

Cuvântul duhovnicesc

La momentul pricesnei, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un amplu cuvânt de învăţătură despre viaţa Cuvioasei Maici Parascheva, din fragedă pruncie, până a trecut la domnul. Despre locurile pe unde au fost purtate Sfintele ei Moaşte şi unde au adăstat, timp de sute de ani în unele locuri, până la ajungerea lor la Iaşi, în timpul lui Vasile Lupu, domnitor creştin şi iubitor de cele sfinte, care le-a cumpărat pentru credincioşii moldoveni şi nu numai. Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop a vorbit despre binefacerile pe care le-a adus Cuvioasa Maică Parascheva pământului moldav şi locuitorilor săi. A înlăturat seceta şi a adus ploaie, a vindecat oameni bolnavi, a înlăturat molime, a făcut alte şi alte minuni, pe care le face şi acum pentru cei care i se închină cu evlavie, cu încredere, cu credinţă, cu smerenie şi cu inima frântă de necazuri.

„România creştină este în sărbătoare mare şi sfântă pentru că este praznic împărătesc, deoarece este o sărbătoare atât de importantă şi mare, încât este împărătească pentru creştinătatea românească, este sărbătoarea Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi mult iubită de toţi credincioşii din România şi mult ajutătoare a tuturor, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. În Episcopia Maramureşului şi Sătmarului avem 13 Altare, 13 biserici, care sunt aşezate sub ocrotirea Cuvioasei Maici Parascheva. Unele sunt istorice, cu o vechime de peste 300-400 de ani, ceea ce dovedeşte că românii maramureşeni au fost ortodocşi întotdeauna şi au ţinut legătura cu fraţii lor din Moldova, de aceea au dat aceste hramuri, pentru a-şi apăra credinţa şi a-şi arăta ortodoxia. Altele sunt mai noi, avem şi o mănăstire cu acelaşi hram, Mănăstirea Strâmtura, unde astăzi slujeşte Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar.”

„Cuvioasa Maică Parascheva este una dintre cele mai iubite Sfinte din pământul nostru românesc, care a devenit prin adopţie fiică a României creştine, cred, prin voia lui Dumnezeu şi prin voia ei, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. A fost darul lui Dumnezeu pentru pământul Moldovei şi pentru creştinii din România. Ea a venit în România din iniţiativa şi la dorinţa plină de credinţă a domnitorului creştin Vasile Lupu, în octombrie 1641, după ce domnitorul a ctitorit capodopera sa, biserica-chivot, cu sculpturi şi arhitectură de excepţie, unică în România – „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Acolo a fost adusă şi acolo a fost aşezată prima dată Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva.”

Apoi Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre rolul Bisericii lui Hristos în viaţa Sfintei Parascheva încă de mică:

„Această copilă binecuvântată a moştenit de la părinţi toate darurile sfinte. Şi din viaţa ei aflăm că au rodit toate darurile lui Dumnezeu, a credinţei şi modelul părinţilor în viaţa ei, pentru că au fost aplicate în familie, căci ea mergea de copilă mică la biserică, aşa cum aduceţi dumneavoastră copilaşii, şi ar fi bine să-i aduceţi, pentru că biserica este raiul pe pământ, singurul colţ de rai pe care îl mai avem. Se vede că a petrecut în Sfânta Biserică şi acolo a învăţat ea multe lucruri.”

După ce a relatat mai multe momente din biogafia sa, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a făcut referire la atacurile nefondate care se fac la adresa Bisericii Ortodoxe în zilele noastre, de către neomarxişti şi progresişti, în special la Catedrala Mâtuirii Neamului, cea mai importantă construcţie realizată de Biserică după 1989 şi un simbol al poporului român. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi-a arătat încrederea că Biserica nu va putea fi înfrântă niciodată, deoarece Biserica nu este a poporului, nici a clerului, ci a lui Hristos Domnul, Care a întemeiat-o şi porţile iadului nu o vor birui.

În încheiere, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a adus mulţumiri sincere doamnei Doctor Cherecheş Viorica, un medic de excepţie, care se apleacă cu responsabilitate şi respect asupra bolnavilor şi în tratarea preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi a maicilor, o persoană apropiată de cei ce-I slujesc lui Dumnezeu, mulţi salvaţi prin adevărate minuni.

Drept mulţumire, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea Părintelui paroh Gavril Gavriş o bederniţă brodată cu chipul Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, iar Doamna Doctor Cherecheş Viorica a primit o icoană care o repezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus.

Biserica are, de cîţiva ani, o pereche de veşminte ale Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, la care se închină credincioşii care vin la biserică.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire