Hramul Mănăstirii Ieud

Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat duminică, 8 mai 2022, la Mănăstirea Ieud din Maramureșul Voievodal, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu ocazia hramului.

Din soborul părinților slujitori au făcut parte Pr. Mihai Chira, protopopul Vișeului, Pr. Călin Vlad, secretar protopopesc, Arhim. Sofronie Perța, starețul Mănăstirii Dragomirești, părintele ctitor Alexandru Brici, Pr. Dinu Brici, parohul credincioșilor din localitatea Ieud – Centru, Pr. George Magdău din Șieu, Ierom. Iosif Petra, slujitor la Mănăstirea Dragomirești, Pr. Ilie Pop, slujitor al acestei mănăstiri, Pr. Vasile Brendea, din Parohia Ieud Plopșor, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap și Diac. Ioan Onuț Păcurar, referent secretariat.

Răspunsurile la strană au fost date de o parte a membrilor din Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

La momentul Chinonicului, surorile Suzana și Daciana Vlad au interpretat o cântare bisericească închinată femeilor mironosițe. De asemenea, la final, interpreta de muzică populară Oana Font a interpretat o priceasnă închinată mamei.

Între credincioşii prezenți la această slujbă s-a aflat domnul Nicolae David, primarul comunei Ieud, și domnul Vasile Țiplea, primarul orașului Dragomirești, alături de alte oficialități locale, precum și monahia Filofteia Oltean, stareța Mănăstirii Bârsana, și un sobor de măicuțe de la Mănăstirile Botiza și Chilia, Satu Mare.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe părintele diacon Răzvan Vasile Iosif Moș, care va fi instalat, în zilele următoare, preot pe seama bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ortodoxă Hurezu Mare, Protopopiatul Carei.

În cuvântul de învățătură rostit în fața credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a subliniat importanța sărbătorii din Duminica a treia după Sfintele Paști, numită „a Mironosițelor”.

„Ne aflăm în duminica a treia după Învierea din morți a Mântuitorului Iisus Hristos, într-o atmosferă unică și frumoasă, dătătoare de speranță și plină de lumină. Prin salutul noastru pascal – Hristos a înviat! Adevărat a înviat! -, credem și mărturisim că Hristos Dumnezeu a murit și a Înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

„Pericopa evanghelică ce s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii de la Sfântul Evanghelist Marcu ne relatează cu lux de amănunte cum s-au petrecut lucrurile, pentru că toate sunt vii în memoria noastră. Mărturisirea femeilor mironosițe va rămâne până la sfârșitul veacurilor o amintire pururea vie pentru creștinism, pentru că sunt un exemplu de curaj pentru fiecare dintre noi. Ele rămân un model de devotament, rugăciune și jertfelnicie pentru mamele creștine”, a precizat Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

La final, părintele Ilie Pop a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, slujire și binecuvântare, și, în semn de mulțumire și prețuire, a dăruit ierarhului, din partea obștii monahale și a maicii starețe Mihaela, o icoană cu chipul Maicii Domnului și un coș cu flori.

Scurt istoric al mănăstirii

Începuturile monahismului în Ieudul Maramureşului datează din secolele XI-XII, când a fost construit aşezământul „Sfinţii Trei Ierarhi” pe un platoul din sud-estul localităţii.

Pe lângă mănăstire era o şcoală în care se învăţa scrierea, cititul, socotitul, cântarea bisericească şi limbile: greacă, slavonă şi latină. Aici a fost scris „Codicele de la Ieud”, cea mai veche scriere românească, datată în 1391-1392, care se află la Biblioteca Academiei Române.

În 1889 erau în mănăstire doar trei vieţuitori, care au fost obligaţi de autorităţile locale să părăsească mănăstirea, pe motivul că aceasta era ortodoxă. Biserica mănăstirii a fost dărâmată și din lemnul ei a fost construit un magazin comercial.

După 1989, la o sută ani de la alungarea monahilor, preotul paroh Alexandru Brici a făcut demersurile necesare pentru întemeierea mănăstirii.

În 4 septembrie 1993, Înaltpreasfințitul Părinte Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit locul unde va fi înălţat noul lăcaş de închinăciune, lucrările de edificare fiind terminate în anul 2003.

Amintim faptul că la data de 30 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Iustin a proclamat ridicarea Schitului Ieud la rangul de Mănăstire. Totodată, Duminica Mironosiţelor a devenit hram principal al așezământului, iar Sfinţii Trei Ierarhi hramul secundar, de iarnă, al Mănăstirii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.