Comemorare la Chișinău: Decanul Baroului Maramureș, av. Andreicuț Florin marchează 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România, alături de av. Marian Bucătaru, consilier municipal al Municipiului Chișinău
Cu ocazia împlinirii a 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România, un moment deosebit de semnificativ pentru ambele țări, Decanul Baroului Maramureș, avocatul Andreicuț Florin alături de consilierul municipal al Municipiului Chișinău, Marian Bucătaru, avocat în Baroul Maramureș și membru UAM, au organizat o comemorare specială la statuia marelui conducător al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt.
Într-un gest de respect și recunoștință față de evenimentele istorice care au legat România și Basarabia, cei doi avocați au depus un coș cu flori la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Acest gest simbolic a marcat nu doar unitatea națională, ci și solidaritatea între comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului.
Pancarda tricoloră afișată la eveniment a purtat mențiunea "Uniunea Națională a Barourilor din România", subliniind implicarea activă a celor doi avocați în cadrul Baroului Maramureș și sprijinul lor pentru valorile naționale.
Această comemorare a reprezentat un moment de adâncă emoție și conștientizare a legăturilor strânse care există între români, indiferent de hotarele politice, și a fost un omagiu adus spiritului unionist și tradițiilor comune.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu