IMAGINI INEDITE. Salvamont Borșa a mai salvat o viață! Turista accidentată pe creasta Rodnei a fost adusă în siguranță la sol!

salvare3Ieri după masă, un apel la 112 anunța un turist accidentat în Munții Rodnei, zona Puzdrelor. Apelul a fost preluat ulterior de Salvamont Borșa, care imediat a pregătit un echipaj de salvare format din cinci persoane: Daniel Timiș, Ilie Danci, Dumitru Timiș, Andreica Nicoară și Ionel Timiș, căroara li s-a alăturat și primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș.

Ion Sorin Timiș: ”Felicit salvamontiștii din Borșa, intervenția lor a fost fără cusur!”

”După un drum greu accesibil am preluat victima care avea o luxație la picior, iar la ora 21.20 am ajuns cu tânăra la drumul auto. Am transportat-o pe targă, iar drumul de întoarcere a fost foarte greu, fiindcă l-am parcurs printr-o zonă accidentată, fără potecă. Salvamontiștii din Borșa a fost cei care au dus targa în tot acest timp, pe un drum cu o diferență de nivel de 600 de metri și o lungime de patru kilometric. Aici ne așteptau două mașini de teren. La ora 22.20, persoana accidentată a fost preluată de ambulanță în zona străzii Frăsinel, iar la ora 22.40 s-a ajuns cu ea la spital. Domnișoara pentru a cărei viață s-a intervenit de echipa Salvamont Borșa se numește A. Bodea, și era într-o excursie în Borșa. Intervenția noastră rapidă și operativitatea cu care s-a acționat din toate părțile au dus la rezolvarea rapidă a problemei, tânăra rămânând doar cu o luxație la piciorul drept. După două săptămâni de repaos poate urca din nou pe munte”, a declarat Ion Sorin Timiș, primarul de Borșa, care, deși obosit de lungimea și greutatea traseului, era mândru de echipajul Salvamont Borșa, cărora a ținut să le transmită cele mai calde și sincere felicitări, afirmând că intervenția lor a fost fără cusur.

Daniel Timiș: ”Nu vom lăsa oamenii să moară pe munte. Acțiunea de salvare a fost o reușită!”

Daniel Timiș, șeful Salvamont Borșa declara, cu aproximativ o săptămână  în urmă, că menirea salvamontiștilor este să intervină la fiecare apel venit de pe munte. Atunci afirma că, atât cât depinde de ei, vor interveni și cu mașinile din dotarea personală pentru a salva viața turiștilor rătăciți sau accidentați pe munții Borșei. Acest lucru s-a întâmplat aseară, când echipajul format din cinci salvamontiști, împreună cu primarul de Borșa, Ion Sorin Timiș, au pornit în salvarea tinerei Bodea. ”Acțiunea de salvare în creasta Rodnei, căldarea Puzdrelor, unde o persoană a avut nevoie de intervenția salvatorilor montani după ce și-a luxat piciorul a fost o adevărată reușită. Fata a fost coborâtă în siguranță și predată unui echipaj al ambulanței. A fost o acțiune dificilă, deoarece pentru a ajunge repede la victimă, echipa de salvare s-a deplasat într-o zonă fără potecă. Îi felicit pe toți colegii mei, care au respectat întru totul protocolul de salvare și îi mulțumesc primarului orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, care a dorit să se alăture echipajului nostru în această intervenție. Ne-am dori ca toate acțiunile de salvare de vieți să aibă un final atât de fericit ca acesta, atunci nu mai contează oboseala noastră și nici greutatea traseului”, a declarat șeful Salvamont Borșa, Daniel Timiș.

Amalia Babici Man

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.