Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

IMPLICARE: poliţiştii, aproape de copii, la Orăşelul Copiilor organizat la Sighetu Marmaţiei           

Atenţie la siguranţa şi bucuria copiilor, poliţiştii nu refuză nicio invitaţie de a participa la evenimentele organizate special pentru ei. Orăşelul copiilor, organizat ieri, 20 mai, pentru prima dată la Sighetu Marmaţiei, a fost încă o ocazie minunată pentru poliţiştii din municipiu de a se întâlni cu cei mai activi copii.

Pentru că nimic din ceea ce îi încântă pe cei mici nu le este străin, poliţiştii s-au dus în mini-orăşelul din parcul „Grădina Morii” cu o parte din tehnica şi mijloacele din dotare. Astfel, la standul poliţiei s-a aflat o autospecială din dotarea poliţiei rutiere, laboratorul mobil criminalistic şi covorul demonstrativ pentru însuşirea unor reguli de circulaţie.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a fost partener al Asociaţiei Studenţeşti „Amicus”  încă de la prima ediţie a acestui eveniment şi susţine organizarea unor astfel de activităţi recreativ-educative pentru copii.

Numărul mare al celor care au trecut pe la standul poliţiei şi de această dată, fotografiile realizate, amprentarea şi interacţiunea cu poliţiştii reflectă interesul copiilor pentru munca şi uniforma de poliţist.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire