În Postul Crăciunului să încercăm să fim mai buni…. Să-i redăm lui Mihăiţă dreptul la speranţă!

spectacol mihaitaCampania de ajutorare a lui Mihăiţă, demarată de colega mea, Anca Dindiligan, începe să prindă contur. Şi din solidaritate şi fiindcă îi cunosc bunele intenţii, am decis să mă implic, încă o dată. Să mă implic povestind şi altora despre acest copil care a pierdut orice şansă la o copilărie normală, încă de la vârsta de patru luni. Părinţii spun că Mihăiţă s-a născut normal, însă un vaccin primit la doar câteva luni i-a distrus întreaga viaţă, întreaga copilărie. Când Anca i-a aflat povestea a fost atât de emoţionată şi marcată, încât o săptămână a uitat aproape toate obligaţiile cotidiene pe care le avea. Şi unicul ei scop a devenit acela de a aduce pe chipul acestui copil atât de marcat de soartă, măcar o urmă de zâmbet.

 

Mihăiţă, un copil condamnat la tristeţe şi suferinţă

Soarta? Ghinion? Nici nu cred că mai contează. Cu siguranţă este vorba de o realitate cruntă. Copiii speciali nu sunt puţini, poveştile lor sunt cutremurătoare, sunt un exemplu că uneori viaţa este mai mult decât dură pentru unii dintre noi. Mihăiţă Drimuş are 10 ani, iar la 4 luni a fost diagnosticat cu paralizie cerebrală severă… micuţul este condamnat la suferinţă! Toţi împreună putem să îi facem lui Mihăiţă viaţa mai bună, aşadar orice sumă depusă în conturile deschise la BCR Sighetu Marmaţiei: LEI RO13RNCB0185086444960001 sau EURO: RO83RNCB0185086444960002 îl ajută pe Mihăiţă să nu ducă lipsă de medicamente şi tratamente de specialitate… Haideţi, măcar acum, în Postul Crăciunului să facem un bine, să ajutăm familia şi pe micuţ!, a scris pe Faceboook, cu câteva zile în urmă, colega mea.

 

Spectacol caritabil pentru ajutorarea lui Mihăiţă

Şi ce nu v-a povestit Anca este faptul că ea, personal, este foarte afectată de această poveste. Anul trecut, colege fiind la acelaşi ziar, s-a dat peste cap în a prezenta povestea micuţului tuturor celor care au dorit să o asculte, a solicitat ajutorul Crucii Roşii şi a tuturor oamenilor de bine pentru a organiza, la fel ca în acest an, un spectacol caritabil pentru ca Mihăiţă să beneficieze de un tratament de 18 zile la o clinică de specialitate din Oradea, unde a şi ajuns în luna ianuarie 2014.

Şi ştiu că tot asta îşi doreşte pentru micuţ şi în acest an. Motiv pentru care, pe lângă rugămintea ei, revenim şi noi cu rugămintea de a face un minimum de bine pentru acest micuţ. Un gest cât de mic, pentru Mihăiţă poate însemna enorm. Şi nu doar că e spiritul sărbătorilor, când toţi ne dorim să fim mai buni. Ci pentru simplul fapt că aceia care ştim să apreciem cât este de important să fim sănătoşi, să fie copiii noştri sănătoşi,putem să ajutăm un micuţ care nu va avea niciodată acest privilegiu. Să o ajutăm pe Mihaela, sora lui Mihăiţă, să se bucure cu adevărat de faptul că are un frate. Şi mână de la mână putem reuşi….

În 19 decembrie, cu ajutorul altor colegi din media şi a oamenilor care au înţeles că orice ajutor e bine-venit, Anca a gândit un spectacol caritabil, în care a implicat foarte multă lume. Cei care nu pot ajunge la spectacol, au la dispoziţie cele două conturi bancare anunţate mai sus. Fiecare leu va fi folosit exclusiv pentru binele lui Mihăiţă. O cunosc pe Anca şi am încredere că va gestiona aceste donaţii în cele mai mărunte detalii. Şi fiecare bănuţ va fi folosit în tratamentul şi pentru binele acestui copil atât de lovit de soartă.

 

Amalia Babici Man

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.