Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

În termenii siguranţei pe drumurile publice - traversarea neregulamentară vă poate pune viaţa în pericol

În termenii siguranţei pe drumurile publice - traversarea neregulamentară vă poate pune viaţa în pericol

În termenii siguranţei pe drumurile publice - traversarea neregulamentară vă poate pune viaţa în pericol

 20% dintre accidentele de circulaţie produse la nivel naţional sunt cauzate de traversările neregulamentare ale pietonilor. Alte 13% sunt consecinţa neacordării priorităţii de trecere pietonilor sau altor autovehicule.

În contextul unor statistici ce arată că procentul accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi pietoni este destul de ridicat, activităţile poliţiştilor rutieri pentru contracararea cauzelor ce duc la producerea lor sunt un demers necesar şi obligatoriu. Acţiunile specifice desfăşurate ieri, între orele 07.00 – 20.00, pe raza municipiului Baia Mare, pentru siguranţa pietonilor, s-au concretizat cu aplicarea a aproape 50 de sancţiuni contravenţionale. 16 pietoni care au traversat prin locuri nepermise, riscându-şi astfel viaţa, dar şi peste 30 de şoferi, care au uitat de norme şi reguli, au fost amendaţi cu peste 11.000 de lei.

De asemenea, statisticile arată că accidentele în care sunt implicaţi pietoni se produc atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Ieri dimineaţă, poliţiştii din Ulmeni s-au deplasat de urgenţă pentru soluţionarea unui astfel de accident, produs pe raza localităţii Asuaju de Jos. Verificările pe care le-au efectuat la faţa locului au relevat că un băimărean de 62 de ani, aflat la volanul un microbuz,  a surprins şi accidentat o femeie de 76 de ani, care a traversat brusc drumul, fără să se asigure.

Femeia a fost transportată la spital, unde a rămas internată sub supraveghere medicală. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa alcoolului.

Cercetările continuă.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire