Expoziție foto despre Revoluția dinO expoziție ce cuprinde mai multe fotografii surprinse în municipiul Satu Mare la Revoluția din 1989 a fost deschisă marți la Casa de Cultură a Sindicatelor din reședința de județ.
Lucrările au fost realizate de către fotograful Gheorghe Iancu, angajat la ziarul Cronica Sătmăreană, care a existat în perioada comunistă, și cuprinde instantanee cu mai multe momente ale Revoluției, în special din centrul nou al municipiului Satu Mare, unde s-au adunat mii de persoane în zilele respective.
"În urmă cu 25 de ani, s-a întâmplat acea Revoluție care a fost și la Satu Mare. Mi-a venit ideea să fac această expoziție la împlinirea a 25 de ani. Prima imagine e cum a început să vină lumea, de peste pod, s-a strâns din toate direcțiile, de la toate întreprinderile au început să vină. S-au pus drapelele pe biserici, a început lumea să strige Trăiască România Liberă. S-a cântat, s-a jucat Hora Unirii și nu în ultimul rând s-au spus și rugăciuni. Bine-nțeles s-a și colindat, românește, ungurește, nu s-a ținut cont de nație", a spus Gheorghe Iancu.
Acesta a luat și câteva cadre cu un aparat de filmat, ce au ajuns la Televiziunea Română.
"În 21 decembrie mi-am luat aparatul Practica pe care-l aveam în dotare și am venit aici, ca toată lumea. Pentru prima dată am luat camera video în mână i-am dat drumul, am și filmat evenimentul. În 23 decembrie am mers la București, am dus o casetă video la televiziune, au fost date secvențe", a spus fotograful.El a remarcat că Satu Mare a avut mare noroc deoarece la Revoluție nu s-a tras în oameni.
Gheorghe Iancu are 72 de ani, a lucrat la Cronica Sătmăreană, iar după Revoluție a avut mai multe expoziții personale de fotografie.
Expoziția este deschisă până în 15 ianuarie 2015.























