Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Înălţarea 2018. Ce nu trebuie să faci pentru a nu atrage ghinionul, avertisment mai ales pentru femei. Tradiţii şi obiceiuri

Înălţarea 2018. Ce nu trebuie să faci pentru a nu atrage ghinionul, avertisment mai ales pentru femei. Tradiţii şi obiceiuri

Crestin ortodocsii sarbatoreasc Inaltarea Domnului pe 17 mai. Sarbatoarea, care in popor se mai numeste Ispas, aminteste de viata pamanteana a Mantuitorului.

Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului, scrie ele.ro. Sărbătoarea cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia saptamănii a şasea după Paşti.

Există obiceiul ca în această zi, creştinii să se salute cu "Hristos s-a înălţat!" Tot în această zi, în bisericile noastre se face pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer. În unele părţi de ţară, în ajunul Înălţării, seara, se pun frunze de pelin la ferestre şi la uşi, ca şi în paturi.

în unele zone ale țării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru ca Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării. În alte zone, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare. Se zice că Cerurile sunt deschise de la Paști până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi și ajung direct în Rai.

Tot în această zi se fac pomeni si se împart pentru morți, în special brânza, ceapa verde, pâine caldă și rachiu. Casele și mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuștean.

Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

Înălțarea Domnului 2018. În unele ţări din Europa occidentală, dacă Înălţarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare. Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire