Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Incendiu de vegetație în Borșa: o persoană rănită, intervenție complexă a pompierilor și salvamontiștilor

Incendiu de vegetație în Borșa: o persoană rănită, intervenție complexă a pompierilor și salvamontiștilor

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit astăzi, în jurul orei 14:00, în localitatea Borșa, în zona Capra Neagră, fiind raportată și o victimă.

Potrivit reprezentanților TRS ISU Maramureș, la fața locului a fost găsită o persoană inconștientă. Echipajul de prim ajutor SMURD a intervenit imediat pentru acordarea asistenței medicale, fiind solicitat și sprijinul echipajului Serviciului Salvamont Maramureș. Accesul autospecialelor în zonă fiind dificil, salvamontiștii au facilitat transportul victimei către baza dealului.

Pentru stingerea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Stației Borșa și Secției Vișeu de Sus, care au acționat pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea zonelor învecinate.

Până în acest moment, nu au fost raportate alte victime, însă autoritățile recomandă cetățenilor să evite zona și să manifeste prudență în perioada sezonului uscat, pentru a preveni astfel de evenimente.

Reprezentanții ISU Maramureș au anunțat că vor reveni cu informații suplimentare privind starea victimei și evoluția incendiului.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire