Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 04:00, la vechea biserică de lemn din satul Posta, mobilizând un important dispozitiv de intervenție al pompierilor militari maramureșeni.
La fața locului au fost trimise de urgență forțe și mijloace din cadrul mai multor subunități ale ISU Maramureș. Intervenția a fost asigurată cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenție și salvare de la înălțime, două echipaje de prim ajutor SMURD, o cisternă pentru alimentarea cu apă și două autospeciale de primă intervenție și comandă.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent și generalizat pe întreaga construcție, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Flăcările au cuprins inclusiv turla bisericii, înaltă de aproximativ 25 de metri, existând un risc major de prăbușire a structurii, fapt care a îngreunat intervenția salvatorilor.
După mai multe ore de luptă cu focul, pompierii au reușit să localizeze incendiul, iar la ora 07:35 au anunțat lichidarea acestuia. În prezent, echipajele operative acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse de incendiu și pentru asigurarea zonei.
Deocamdată, autoritățile nu au comunicat cauza probabilă a izbucnirii incendiului și nici amploarea pagubelor materiale. O anchetă urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit focul.
Vom reveni cu informații pe măsură ce autoritățile vor furniza noi detalii despre acest eveniment.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu