Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Încep sesiunile speciale ale examenului de Bacalaureat și Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a

Încep sesiunile speciale ale examenului de Bacalaureat și Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a

Peste 250 de elevi s-au înscris în vederea participării la sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat, respectiv a Evaluării Naționale la clasa a VIII-a (EN VIII). Cele două sesiuni sunt organizate pentru componenții loturilor olimpice care vor reprezenta România, în lunile iunie și iulie, în competițiile internaționale pe discipline și în concursurile sportive, dar și pentru absolvenții de liceu care vor susține examen de admitere la universităţile din străinătate.

Astfel, sesiunea specială 2017 a Bacalaureatului se va desfășura la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti în perioada 29 mai - 9 iunie.Sunt așteptați să participe 223 de elevi de clasa a XII-a. Dintre aceștia, 46 de elevi fac parte din loturile olimpice școlare pe discipline, 144 de elevi sunt incluși în loturile sportive școlare iar 33 de elevi și-au manifestat intenția de a candida la admiterea în învățământul superior în afara țării.

Sesiunea specială debutează cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă (29 - 30 mai). Miercuri, 31 mai este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 2 şi 3 iunie, evaluarea competenţelor digitale.

Probele scrise au următorul calendar: 6 iunie (limba şi literatura română), 7 iunie (proba obligatorie a profilului), 8 iunie (proba la alegere a profilului şi specializării), 9 iunie  (limba şi literatura maternă). Afişarea primelor rezultate - în centrul de examen - este prevăzută pentru data de 9 iunie (până la ora 18:00). Contestaţiile pot fi depuse în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18:00 - 20:00. Acestea vor fi soluţionate în data de 10 iunie, zi în care vor fi afişate şi rezultatele finale.

Sesiunea specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a se va desfășura între 13 și 16 iunie la Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Capitală, fiind înscriși 34 de elevi.

Calendarul desfăşurării probelor, toate scrise, are următoarea formulă: 13 iunie - limba şi literatura română, 14 iunie - matematică, 15 iunie - limba şi literatura maternă. Prima afişare a rezultatelor va avea loc în data de 15 iunie (până la ora 18:00) și este urmată de depunerea contestaţiilor în aceeași zi (18:00 - 20:00). Vineri, 16 iunie, după soluţionarea eventualelor contestaţii, vor fi afişate rezultatele finale.

Reamintim că sesiunile propriu-zise ale celor două examene se vor desfășura în perioada 19-30 iunie 2017 (EN VIII) și 6 iunie - 10 iulie 2017, respectiv 21 august - 6 septembrie 2017

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire